N-ar trebui, oare, ca Iohannis să-i ceară sfatul lui Băsescu?




N-ar trebui, oare, ca Iohannis să-i ceară sfatul lui Băsescu?

Interviul acordat de Traian Băsescu lui Sorin Avram de la TVR a stîrnit mari tulburări în sufletele chinuite ale fanilor lui Klaus Iohannis din presă pe motiv că fostul preşedinte l-ar fi atacat pe actualul.
Numai cine nu-l știe pe Traian Băsescu poate considera vorbele sale despre mandatul fostului primar de Sibiu atacuri.
Dacă ne gândim la ce-a putut să spună Traian Băsescu despre Victor Ponta, observațiile sale despre Klaus Iohhanis sunt mai degrabă sfaturi de om mai bătrîn într-ale președinției decît atacuri sau chiar critici.

Dacă aș fi în locul lui Klaus Iohannis, eu le-aș lua în seamă.
Pentru că sunt sfaturile unui om care a trecut și el, în primele luni de mandat, prin examenul fatal al confruntării idealurile de președinție cu realitățile moldo-valahe.

În cazul Ucrainei, Traian Băsescu a avut dreptate. Nu știu cine i-a vîrît în cap lui Klaus Iohannis că România trebuie să se amestece în ciorba ucraineană. E o ciorbă cu care s-au opărit marile Puteri europene, d-poi amărîta de Românie!

Cel mai bun sfat al lui Traian Băsescu se referă la poziția lui Klaus Iohannis față de Victor Ponta.
Din cîte se vede chiar și prin norii Olimpului de la Cotroceni, Klaus Iohannis ar vrea să aibă un Guvern PNL, Guvernul Său, fără a lua atitudine față de năzdrăvăniile lui Victor Ponta.

Zice Traian Băsescu:
„Ce cred că nu se va realiza din dorințele dl Iohannis este să guverneze cu un guvern PNL.
Atât timp cât îl mângâi între cornițe pe premierul Ponta nu ai cum să generezi venirea la putere a PNL.
Eu, dacă aș fi președinte și aș vrea în mod sincer, aș pune presiune pe premier, nu aș da comunicate ‘am convenit, ne-am pupat, ne-am înțeles…’ ”

Ce spune Traian Băsescu?
Că PNL nu va reuși să-l răstoarne pe Victor Ponta în veci, nici măcar prin alegeri câtă vreme Klaus Iohannis, cel care trece drept Liderul electoratului anti-PSD, nu-l va critica pe Victor Ponta.

Fără a presupune ceartă, criticarea lui Victor Ponta ar crea o stare de spirit anti-PSD nu numai în Parlament, dar și în societate.
Cei care l-au votat pe Klaus Iohannis, dar și alții, ar avea în luările de poziție față de politica Guvernului, argumentele pentru a sprijini acțiunea PNL în Parlament.

Miercuri, 18 februarie 2015, după ce-au intoxicat populația cu știri despre răsturnarea de majoritate la Senat, liderii PNL au primit o lovitură zdravănă prin votul primit de candidata PSD.
Sfatul lui Traian Băsescu n-a fost luat în seamă de Klaus Iohannis.

N-ar fi trebuit să-l ia în seamă?
N-ar trebui, oare, ca președintele actual să-i ceară sfatul lui Traian Băsescu fie și în mod discret?
Dvs ce credeți? Ar trebui să i-l ceară?

Ion Cristoiu


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor