Myanmar: Primele condamnări la moarte, după lovitura de stat militară din 1 februarie
O curte marţială a dictat pedeapsa capitală împotriva a 19 persoane acuzate de asasinarea unui soldat, acestea fiind primele condamnări la moarte anunţate după lovitura de stat militară din 1 februarie în Myanmar, informează sâmbătă EFE.
Portalul de ştiri Eleven media a relatat că 17 dintre acuzaţi au fost condamnaţi în contumacie şi au fost emise mandate de arestare pe numele lor pentru asasinat, care ar fi avut loc la sfârşitul lunii martie într-un district din Rangoon unde militarii impuseseră legea marţială.
Canalul public MRTV, controlat în prezent de militari, a emis vineri seară fotografiile celor doi condamnaţi aflaţi deja în arest.
Condamnările au fost denunţate sâmbătă de organizaţia neguvernamentală Human Rights Watch (HRW), potrivit AFP. "Aceasta arată că militarii sunt gata să revină la vremurile în care oamenii erau executaţi în Myamar", adică la acum mai bine de 30 de ani, a declarat Phil Robertson, director adjunct pentru Asia al HRW.
Aceste condamnări pot avea ca scop să descurajeze manifestanţii şi să constrângă populaţia să revină la locurile de muncă, potrivit lui Robertson. "Scopul lor este să-i alunge pe oameni de pe stradă, recurgând la forţă şi la violenţă", a adăugat el.
În ciuda reprimării brutale din partea forţelor de securitate, soldată cu peste 600 de morţi, mii de manifestanţi au ieşit din nou sâmbătă pe străzi pentru a protesta.
În oraşul Bago, situat la circa 70 de kilometri nord-vest de Rangoon, forţele de securitate au ucis vineri peste 80 de oameni, trăgând în direcţia mulţimii cu mitraliere cu aruncătoare de grenade.
Pe de altă parte, cel puţin 14 poliţişti şi-au pierdut viaţa sâmbătă în nord-estul Myanmar, în timpul unui atac coordonat al mai multor gherile etnice. Atacul - care a mai făcut cinci răniţi şi doi dispăruţi - s-a produs la primele orele ale dimineţii în statul Shan, a declarat un martor pentru portalul de ştiri Irrawaddy.
Potrivit acestui martor, asaltul a fost lansat de grupurile rebele Armata Arakan, Armata de Eliberare Ta'ang şi Armata Naţională a Alianţei Democratice, gherile etnice care la finele lunii martie au lansat un ultimatum juntei militare să înceteze reprimarea manifestanţilor care protestează împotriva loviturii de stat din 1 februarie. Însă până sâmbătă după-amiază niciunul dintre aceste grupuri nu a revendicat atacul.
Portalul Irrawaddy a mai informat că sâmbătă grupurile Armata pentru Independenţa Kachin şi Uniunea Naţională Karen au lansat o serie de atacuri împotriva regimului, ca represalii la uciderea unor protestatari la Bago. AGERPRES