Mutare suspectă a Rusiei

Mutare suspectă a Rusiei

Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 18.11.2022, că, în Regiunea Orenburg, a început echiparea unui nou regiment din cadrul Trupelor de Rachete cu Destinație Strategică (RVSN) cu complexe de rachete Avangard, scrie defenseromania.ro .

“RVSN au început reînzestrarea unui nou regiment de rachete al marii unități din Yasny (Dombarovsky) cu complexe de rachete Avangard”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.

“A fost finalizată infrastructura raionului de poziție pentru introducerea în serviciul de luptă a unui nou regiment de rachete. Pe lângă facilitățile complexului de lansare, aceasta include locații pentru pregătirea schimburilor de serviciu, pentru executarea serviciului de luptă și pentru odihna personalului”, au menționat reprezentanții ministerului.

“În Regiunea Orenburg continuă lucrările pentru reechiparea marii unități din Yasny a RVSN cu sistemele de rachete Avangard bazate în silozuri. În prezent, are loc încărcarea rachetelor în lansatoarele din silozuri”, se mai arată în comunicatul de presă al Ministerului rus al Apărării.

“Implementarea măsurilor planificate pentru anul 2022 privind reînzestrarea RVSN vor crește capacitatea de luptă a componentei terestre a Forțelor Nucleare Strategice, în vederea îndeplinirii misiunilor de descurajare strategică”, au concluzionat reprezentanții ministerului.

În luna decembrie 2019, Ministerul rus al Apărării a informat că primul regiment dotat cu rachete balistice intercontinentale cu focoase hipersonice Avangard a fost introdus în serviciul de luptă lângă Orenburg. La o reuniune a Colegiului Ministerului Apărării din decembrie 2020, ministrul Serghei Șoigu a declarat că Rusia continuă să desfășoare rachete hipersonice Avangard.

Potrivit informațiilor oficiale, blocurile de luptă ale rachetei dezvoltă o viteză de aproximativ 27 de Mach (1 Mach = viteza sunetului). Acestea sunt produse de societatea NPO Mashinostroyenia din Reutov din cadrul corporației Armament tactic de rachete.

După cum declară militarii ruși, Avangard reprezintă o reacție eficientă la desfășurarea sistemului american de apărare antirachetă.

Comentariul autorului: Regimentul de rachete dotat cu complexe hipersonice Avangard aparține Diviziei 13 Rachete - Yasny (Dombarovsky) din cadrul Armatei 31 Rachete - Orenburg a RVSN. Este vorba despre al doilea regiment al diviziei, care începe reînzestrarea cu noile tipuri de rachete. Primul regiment a fost operaționalizat în perioada 2019-2021 și include șase rachete balistice intercontinentale UR-100N UTTH cu blocuri de luptă (focoase) Avangard.

Probabil că, la fel ca și în cazul primului regiment, cel de-al doilea regiment al diviziei este format inițial dintr-un punct de comandă și două rachete Avangard amplasate în silozuri. Este posibil ca, în cursul anului 2023, acesta să fie operaționalizat integral, iar numărul rachetelor să ajungă la șase.

În momentul începerii procesului de reînzestrare cu noile rachete, în compunerea diviziei se aflau cinci regimente de rachete dotate cu complexe de tip R-36M2.

În perspectivă, oficialii ruși intenționează să utilizeze pentru livrarea la țintă a blocurilor de luptă hipersonice Avangard noile rachete balistice intercontinentale cu bazare în siloz RS-28 Sarmat, aflate în curs de testare.

Procesul de modernizare a înzestrării RVSN are loc pe fondul disputelor din ultima perioadă dintre reprezentanții Rusiei și cei ai Occidentului în ceea ce privește posibilitatea întrebuințării armelor nucleare în conflictul din Ucraina. Deși este vorba, în principiu, despre armele nucleare tactice, partea rusă nu a exclus recurgerea la rachetele balistice intercontinentale, în cazul în care existența Rusiei va fi amenințată.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”