Musonul din Asia: sute de morți, milioane de evacuați
Ploile musonice au afectat viața a milioane de oameni din Asia potrivit autorităților care încearcă să ajungă în zonele afectate din India, Pakistan și Birmania, informează agenția France Presse.
Autoritățile indiene au anunțat că peste 120 de persoane au decedat în ultimele săptămâni din cauza ploilor abundente, care au provocat și în Pakistan moartea a 116 persoane. În ambele țări, inundațiile și alunecările de teren au loc în fiecare an în timpul musonului.
În Birmania, ploile abundente din ultimele zile au provocat o creștere rapidă a nivelului apelor și mai multe alunecări de teren, distrugerea a mii de case, de terenuri agricole, de poduri și de drumuri.
Națiunile Unite (ONU) s-au declarat "preocupate" de situația din Birmania, care ar putea fi chiar mai critică decât arată primele bilanțuri, din care reiese că s-au produs 46 de decese până în prezent.
"Un număr de 46 de persoane au murit și mai mult de 200.000 de persoane au fost afectate de inundații în întreaga țară", a declarat luni pentru AFP un oficial al ministerului afacerilor sociale din Birmania.
Guvernul a declarat patru zone 'sinistrate' în centrul și vestul țării, unde locuitorii au fost nevoiți să fugă din calea apelor la bordul unor bărci și plute improvizate.
Accesul spre multe orașe din nordul și vestul Birmaniei a fost blocat și voluntarii din domeniul ajutoarelor umanitare se tem că amploarea dezastrului este încă subestimată.
În India, numai în Bengalul de Vest au murit cel puțin 48 de oameni, 5.600 de sate au fost afectate de inundații și aproape 1,1 milioane de oameni au fost strămutați în tabere, conform autorităților guvernamentale. Echipele de salvare continuă să caute săteni în statul Manipur din nordul Indiei, unde patru corpuri au fost găsite într-un cătun îngropat sub un deal care s-a prăbușit.
În Pakistan, peste 850.000 de persoane au fost afectate de inundații, potrivit lui Ahmed Kamal, purtător de cuvânt al agenției responsabile de gestionarea dezastrelor la nivel național.
În Vietnam, salvatorii încă luptă împotriva alunecărilor de teren toxice din jurul unei mine de cărbune inundate în nordul țării, în apropiere de situl turistic Halong Bay clasificat de UNESCO. În această zonă, 23 de persoane au murit, inclusiv două familii, înecate de nămolul toxic provenit de la mină. AGERPRES