Mișcarea urechii este vitală la multe animale pentru a le ajuta să-și concentreze atenția asupra anumitor zgomote și să-și dea seama din ce direcție vin, într-o reacție de supraviețuire. Dar, în timp ce urechea umană este mult mai statică, urmele sistemului de orientare a urechii strămoșilor noștri rămân în ceea ce a fost numit de cercetători străini „o fosilă neuronală”.

Ureche. FOTO: arhivă

„Se crede că strămoșii noștri și-au pierdut capacitatea de a-și mișca urechile în urmă cu aproximativ 25 de milioane de ani. Este greu de spus de ce exact”, a spus Andreas Schröer, autorul principal al cercetării de la Universitatea Saarland din Germania, citat de The Guardian.

„Cu toate acestea, circuitele neuronale par să fie încă prezente într-o anumită stare. Creierul nostru a păstrat unele dintre structurile sale pentru a mișca urechile, chiar dacă se pare că nu mai sunt utile.” mai spune Schröer.

Echipa a descoperit anterior că mișcarea acestor mușchi la oameni este legată de direcția sunetelor la care acordă atenție. Acum, au descoperit că unii dintre acești mușchi se activează atunci când oamenii ascultă cu atenție un sunet. Scriind în revista Frontiers in Neuroscience, echipa a raportat cum au analizat 20 de adulți fără probleme de auz, care au fost puși să asculte o carte audio redată printr-un difuzor, în același timp în care un podcast a fost redat din aceeași locație.

Echipa a creat trei scenarii diferite: în primul scenariu, cel mai ușor, podcastul a fost mai silențios decât audiobook-ul, cu o mare diferență de înălțime între voci. În scenariul cel mai greu au fost difuzate două podcasturi care, luate împreună, au fost mai puternice decât cartea audio, unul dintre podcasturi fiind vorbit la un ton similar cu cartea audio.

„Am fost interesați să aflăm dacă sistemul auriculomotor la om este sensibil la ascultarea cu efort. Gândiți-vă să încercați să înțelegeți ce spune cineva într-un restaurant aproape gol și să încercați să înțelegeți pe cineva într-un restaurant foarte aglomerat”, a spus Schröer.

Fiecare participant a experimentat cele trei scenarii diferite de două ori. Acest lucru a fost apoi repetat cu vorbitorul într-o poziție diferită în cameră. Fiecare participant a purtat un set de electrozi, permițând cercetătorilor să înregistreze activitatea electrică produsă de mușchii implicați în mișcarea urechilor.

După fiecare încercare, participanții au fost rugați să evalueze cât de mult efort au depus ascultând cartea audio.

Rezultatele au arătat că efortul de ascultare perceput al participanților și cât de des și-au pierdut concentrarea asupra cărții audio au crescut pe măsură ce scenariul a trecut de la cel mai ușor la cel mai greu.

Echipa a descoperit că activitatea în mușchii auriculari superiori, care ridică urechea în sus și spre exterior, a fost mai mare în cele mai dificile condiții de ascultare decât în condițiile ușoare și medii. De asemenea, au descoperit că mușchii auriculari posteriori, care trag urechea înapoi, erau mai activi atunci când sunetele veneau din spatele participantului decât din fața lor.

„Aproape nimeni (din studiu) nu a avut capacitatea de a-și mișca în mod voluntar urechile, așa că rezultatele noastre nu sunt legate de capacitatea unei persoane de a face acest lucru”, menționeazăSchröer, deși a remarcat că alte cercetări au arătat că oamenii pot învăța să-și miște urechile.

Deși studiul este restrâns și trebuie repetat într-un grup mai mare și mai divers, echipa a spus că descoperirile au oferit informații: „Mișcările urechii care ar putea fi generate de semnalele pe care le-am înregistrat sunt atât de minuscule – sau chiar absente – încât probabil nu există niciun beneficiu perceptibil. Așa că noi credem că acest sistem auriculomotor vestigial "face tot posibilul", dar probabil că nu realizează prea multe.”