Murgeanu, AUDIAT la DNA într-un NOU dosar!

Murgeanu, AUDIAT la DNA într-un NOU dosar!

Răzvan Murgeanu, fost consilier de stat în cadrul Administraţiei prezidenţiale în mandatul lui Traian Băsescu, a ajuns vineri la sediul DNA pentru a da explicații în fața procurorilor într-un dosar de corupție. Potrivit unor surse, Răzvan Murgeanu ar avea calitatea de suspect în acest dosar. 

Răzvan Murgeanu a fost consilier de stat în cadrul Administraţiei prezidenţiale în mandatul lui Traian Băsescu din iunie 2013 până în luna octombrie a anului 2014. 

Anterior funcţiei deţinute la Cotroceni, Murgeanu a fost viceprimar al Capitalei, iar în perioada 2009-2013 secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea până în 2012.

Numele lui Răzvan Murgeanu a fost vehiculat în mai multe dosare de retrocedări dubioase.

Răzvan Murgeanu este bănuit a fi autorul unui tun imobiliar scandalos în timpul scurtului său mandat de viceprimar al Capitalei. Este vorba  de un schimb de terenuri între două zone de Capitală. Mai exact, Murgeanu a fost de acord ca doi samsari imobiliari să primească, în schimbul a nouă hectare de teren în zona Plumbuita, 24 de hectare în zona Fabrica de Glucoză. Şi asta nu e tot. Unul dintre beneficiarii schimbului pe care Murgeanu şi-a pus semnătura în ultima zi de mandat este milioanarul lui Traian Băsescu, Puiu Popoviciu.
 


populare
astăzi

1 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

2 „Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni"

3 Răsturnare de situație în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu

4 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989

5 Fraților, pe ăștia nu-i mai satură nimic?