Mureş: Trei persoane, arestate preventiv după ce au sustras opt centrale termice din locuinţe aflate în construcţie
Trei persoane, în vârstă de 20, 26 şi 30 de ani din comuna Sâncraiu de Mureş, au fost reţinute de poliţişti, fiind apoi arestate preventiv, după ce au sustras opt centrale termice din locuinţe aflate în construcţie, provocând un prejudiciu de 24.000 de lei.
"Trei persoane au fost reţinute de poliţiştii din Mureş pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, fapte în urma cărora a fost cauzat un prejudiciu de 24.000 de lei. Acţiunile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La data de 06 mai a.c., în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, a fost identificat un tânăr, de 20 de ani, din comuna Sâncraiu de Mureş, care ar fi sustras 8 centrale termice. În fapt, a reieşit că în aceeaşi zi, tânărul ar fi pătruns prin efracţie, într-un bloc de locuinţe aflat în construcţie, pe raza municipiului Târgu Mureş şi ar fi sustras din apartamente centralele termice. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că tânărul ar fi fost ajutat de alte două persoane de 26 şi 30 de ani, ambele domiciliate în comuna Sâncraiu de Mureş, să ascundă bunurile sustrase", a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.
Poliţiştii au reuşit să recupereze prejudiciul şi să îl predea persoanei vătămate, iar ulterior cei trei au fost arestaţi preventiv.
"În urma administrării probatoriului, la data de 07 mai a.c., faţă de aceştia, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi tăinuire, sub coordonarea unităţii de Pachetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş. La cercetări au participat poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi specialişti criminalişti", a arătat IPJ Mureş. AGERPRES