Mureş: Rechizitoriul DNA în dosarul fostului primar din Sighişoara, Ioan Dorin Dăneşan, declarat nul
Curtea de Apel Târgu Mureş a constatat nulitatea rechizitoriului întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş în dosarul fostului primar din Sighişoara, Ioan Dorin Dăneşan, acuzat de semnarea unei declaraţii false pentru obţinerea de fonduri europene, a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale ca fiind nelegal obţinute şi a dispus restituirea cauzei la DNA.
Curtea de Apel Târgu Mureş a desfiinţat, astfel, încheierea penală nr.34/CP pronunţată în 19 martie 2018 de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, care a constat legalitatea rechizitoriului şi a dispus începerea judecăţii în acest dosar.
"Admite contestaţia formulată de inculpatul D.I.D. împotriva încheierii penale nr. 34/CP pronunţată la data de 19 martie 2018 de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş. Desfiinţează integral hotărârea atacată şi dispune: În baza art.346 alin.3 lit. b Cod procedură penală constată nulitatea rechizitoriului din 10.11.2017 emis în dosarul nr.130/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi a tuturor ordonanţelor emise în menţionatul dosar şi dispune excluderea de la dosarul cauzei, ca nefiind legal obţinute, a tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale. Dispune restituirea cauzei la organul emitent, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş", se arată pe portalul Curţii de Apel Târgu Mureş.
În data de 8 decembrie 2017, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă, că procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ioan Dorin Dăneşan, la data faptei primar al municipiului Sighişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii susţineau că, în cursul anului 2014, Primăria municipiului Sighişoara - în calitate de lider al parteneriatul dintre unitatea administrativ teritorială municipiul Sighişoara şi Colegiul Naţional "Mircea Eliade" Sighişoara - a solicitat o finanţare nerambursabilă. În acest context, edilul a semnat o declaraţie de eligibilitate prin care declara pe proprie răspundere că nu a suferit condamnări definitive ca urmare a încălcării conduitei profesionale.
"În realitate, la data de 07 martie 2013, inculpatul Dăneşan Dorin Ioan fusese condamnat definitiv de către Curtea de Apel Târgu Mureş la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Printr-o adresă emisă la 30 decembrie 2014, după constituirea acestui dosar, Primăria municipiului Sighişoara a solicitat Agenţiei pentru Dezvoltare Regională - Centru, în baza prevederilor contractuale, încetarea, prin acordul părţilor, a contractului de finanţare respectiv", se arată în comunicatul DNA. AGERPRES