Mureş: Percheziţii pentru probarea săvârşirii unor fapte de corupţie de către un medic specialist în chirurgie cardiovasculară

Mureş: Percheziţii pentru probarea săvârşirii unor fapte de corupţie de către un medic specialist în chirurgie cardiovasculară

Ofiţerii anticorupţie, împreună cu poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, efectuează, luni, două percheziţii la Institutul de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş şi la locuinţa unui medic specialist chirurgie cardiovasculară, într-un dosar de corupţie.

Potrivit unui comunicat al DGA - SJA Târgu Mureş, dosarul penal vizează săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată de către un medic specialist chirurgie cardiovasculară din cadrul unei unităţi medicale din Târgu Mureş, constând în aceea că, în repetate rânduri, acesta a condiţionat actul medical, respectiv operaţii asupra unor pacienţi, de primirea unor sume de bani.

"În fapt, la data de 03.05.2017, o persoană a formulat denunţ la sediul DGA - SJA Mureş din care reieşea faptul că medicul i-a pretins o sumă de bani pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale. Denunţul a fost înregistrat la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, ofiţerii SJA Mureş fiind delegaţi pentru desfăşurarea unor activităţi procedurale", se arată în comunicat.

Acţiunea se desfăşoară sub coordonarea procurorului de caz desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!