Mureş: Două persoane reţinute pentru şantaj şi luare de mită, în cazul unor executări silite a bunurilor
Două persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor efectuate, marţi, într-un dosar de şantaj şi luare de mită, care implică şi un angajat al unei instituţii publice, a anunţat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.
"La data de 6 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au desfăşurat două percheziţii, în judeţul Mureş, la persoane bănuite de şantaj şi luare de mită. În fapt, un bărbat ar fi determinat o angajată a unei instituţii publice să-i pună la dispoziţie anumite documente, în baza cărora ar fi identificat mai multe persoane, ale căror bunuri erau supuse executării silite. Ulterior, în baza informaţiilor obţinute şi prin atribuirea de calităţi oficiale, ar fi şantajat victimele, în vederea executării silite a bunurilor. În baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cele două persoane în cauză", au precizat reprezentanţii IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, iar la percheziţii au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale. AGERPRES