Mureş: Cinci persoane, reţinute în urma a 11 percheziţii într-un dosar de furturi din societăţi comerciale

Mureş: Cinci persoane, reţinute în urma a 11 percheziţii într-un dosar de furturi din societăţi comerciale

Cinci persoane au fost reţinute, joi, pentru 24 de ore, în urma celor 11 percheziţii efectuate la sediul unei firme şi la locuinţele membrilor unei grupări bănuite de furturi din societăţi comerciale, în urma cărora s-a produs un prejudiciu de circa 200.000 de lei, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

"La data de 5 noiembrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au efectuat 11 percheziţii domiciliare, în judeţul Mureş, la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale specializate în furturi, precum şi la sediul unei societăţi comerciale. Din cercetări a rezultat faptul că, în cursul anului 2020, persoanele bănuite ar fi pătruns, pe timpul nopţii, prin efracţie, în două societăţi comerciale, de unde ar fi sustras cabluri de electricitate. De asemenea, cei în cauză sunt bănuiţi şi de sustragerea a două cabaline. Prejudiciul total cauzat prin activitatea infracţională este de 200.000 de lei", a precizat IPJ.

În baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propuneri legale.

"Totodată, alţi 4 suspecţi se află în stare de arest preventiv în alte cauze penale. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, în vederea probării întregii activităţi infracţionale", a menţionat IPJ Mureş.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, iar la activităţi au participat poliţişti de investigare a criminalităţii economice, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, specialişti criminalişti, precum şi jandarmi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor