Mumii din Antichitate cu amulete din aur în formă de limbă, descoperite în Egipt
Arheologii au dezgropat în nordul Egiptului mai multe mumii cu o vechime de 2.000 de ani, care aveau în cavitatea bucală amulete din aur în formă de limbă, a anunţat Ministerul Antichităţilor, potrivit bbc.com .
O echipă ce cercetători din Egipt şi Republica Dominicană, care făcea săpături la templul Taposiris Magna din Alexandria, a descoperit 16 morminte săpate în piatră datând din epoca greacă şi romană.
În interiorul acestora, se aflau mumii într-o stare precară de conservare.
Cercetătorii cred că, potrivit credinţelor, morţii primeau amulete în formă de limbă, învelite în folie de aur, pentru a putea vorbi la judecata lui Osiris, în viaţa de apoi.
Vechii egipteni credeau că Osiris era stăpânul infernului şi judecătorul sufletelor morţilor.
Foto: (c) MINISTRY OF TOURISM AND ANTIQUTIES / EPA
Zeul era de asemenea reprezentat în decoraţii poleite de pe cartonaj - un material format din straturi de ipsos, in şi lipici - care acoperea parţial una dintre mumii, a precizat arheologul-şef Kathleen Martinez, de la Universitatea din Santo Domingo, citat în comunicatul Ministerului Antichităţilor.
Ornamentele aurite de pe cartonajul unei alte mumii reprezentau o coroană, corne şi o cobra, a mai spus aceasta. Decoraţiile de pe piept înfăţişau un colier de care era agăţat capul unui şoim - simbolul zeului Horus.
Khaled Abo El Hamd, directorul general al autorităţii pentru antichităţi din Alexandria, a spus că misiunea arheologică de la Taposiris Magna a mai descoperit masca funerară a unei femei, opt frunze din aur care făceau parte dintr-o coroană din aur şi opt măşti din marmură datând din perioadele greacă şi cea romană.
Ministerul Antichităţilor a mai precizat că anterior, înăuntrul templului, au fost descoperite monede pe care erau încrustate numele şi portretul reginei Cleopatra a VII-a.
Foto: (c) MINISTRY OF TOURISM AND ANTIQUTIES / EPA
Cleopatra a VII-a a fost ultima regină din dinastia Ptolemeică, vorbitoare de limba greacă, şi care a condus Egiptul între 51-30 î.Hr. După moartea acesteia, Egiptul a căzut sub dominaţie romană.AGERPRES