„Mulțumiri” PSD și CCR/Tătaru: „În acest moment suntem în săptămânile în care se consumă boala celor aproape 4.000 de pacienți care au refuzat internarea”

„Mulțumiri” PSD și CCR/Tătaru: „În acest moment suntem în săptămânile în care se consumă boala celor aproape 4.000 de pacienți care au refuzat internarea”

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a afirmat că urmează două săptămâni grele în care vom avea o creştere progresivă a numărului de cazuri, însă dacă populaţia şi agenţii economici respectă regulile şi anume purtarea măştii, spălatul pe mâini, distanţarea socială, atunci am putea avea o aplatizare şi o scăderea a numărului infectărilor cu noul coronavirus.

„Suntem într-o recrudescenţă cu o creştere a numărului de cazuri. Suntem de opt săptămâni, din prima săptămână a lunii iunie când ajunsesem la 120-130 de cazuri noi de la o zi la alta a urmat o creştere. În toată această perioadă am avut măsuri de relaxare, am avut de pe 3 iulie până pe 21 iulie şi lipsa unui cadru legislativ, lipsa unor pârghii pentru a putea gestiona pacienţii infectaţi, simptomatici sau asimptomatici. Începând cu 23 iulie, odată cu intrarea în vigoare a legii, am reluat această muncă titanică de identificare, diagnosticare, carantinare sau izolare la domiciliu”, a afirmat Nelu Tătaru joi la prezentarea amplasamentului noului Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, întrebat cât de gravă e situaţia privind COVID şi care este cel mai sumbru scenariu, transmite News.ro.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că acum se consumă boala celor aproximativ 4.000 de persoane care au refuzat internarea sau au cerut să fie externaţi.

„În acest moment suntem în săptămânile în care se consumă boala celor aproape 4.000 de pacienţi care au refuzat internarea sau au solicitat externarea în cele aproape trei săptămâni. Sunt două săptămâni grele în care vom avea o creştere progresivă a numărului de cazuri. Rămâne ca noi, ca sistem sanitar, ca minister, ca Guvern, să adaptăm posibilităţile sanitare pe care le avem, paturile de terapie intensivă, aparatura la numărul pe care în fiecare zi îl vedem la terapie intensivă, ca şi adresabilitate la unităţile de primire urgenţe”, a completat Tătaru.

Zile complicate

El a mai spus că ne putem aştepta la o scăderea a infectărilor cu noul virus, peste două sau trei săptămâni, în cazul în care oamenii şi agenţii economici respectă regulile de protecţie.

„Suntem în cele două săptămâni pe care, dacă le gestionăm, nu doar noi Guvernul şi populaţia şi agenţii economici care au beneficiat de acele relaxări, dacă le luăm şi le aşezăm cu acele reguli simple – portul măştii, spălatul pe mâini, un dezinfectat prezent la locul de muncă, prezent la o terasă, distanţarea socială, respectarea acestor reguli şi seara, după ora 22.00, respectarea acestor reguli şi în zonele turistice, putem vorbi peste două trei săptămâni despre o aplatizare şi o scădere a numărului de cazuri. Dacă nu vom respecta aceste reguli, să ne aşteptăm la o creştere relativă, progresivă pe care sistemul sanitar se va strădui să o gestioneze”, a conchis Nelu Tătaru.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat joi alte 1.356 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de cazuri zilnice de la declanşarea pandemiei în România. Bilanţul este de 49.591 de persoane infectate. În Bucureşti au fost confirmate 223 de cazuri noi de COVID-19. 

De asemenea, 35 de persoane au decedat, numărul total ajungând la 2.304. Un număr de 23.346 de teste au fost făcute în ultimele 24 de ore, 13.566 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 9.780 la cerere.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…