Mulți tineri din Ro simt ca el/Excepționalul mesaj al unui tânăr care vrea o mărire de salariu de la firma unde „robește”

Mulți tineri din Ro simt ca el/Excepționalul mesaj al unui tânăr care vrea o mărire de salariu de la firma unde „robește”

Toate prețurile au crescut în ultima perioadă, iar salariile nu au ținut pasul cu scumpirile. Românii reușesc cu greu să facă față cheltuielilor și puțini speră să poată câștiga mai mulți bani.

Mulți salariați nu îndrăznesc sau nu știu cum să ceară o creștere a salariului. Este cazul unui român care a relatat în mediul online că deși câștigă 1.200 de euro pe lună, crede că ar merita mai mult, dar nu știe cum să pună problema.

"Firma a crescut odată cu mine"

"Am cam 3 ani la actualul loc de muncă, timp în care am învățat totul de la 0, m-am implicat și am ajutat prin multe sacrificii și timp liber investit. Am fost flexibil și am făcut și alte lucruri ce nu țineau de mine, câteodată mi s-au cerut, câteodată le-am făcut pentru că eram conștient că de acolo mâncam și eu.

Acum sunt șef depozit, am și un Peugeot partner de la ei pe care îl folosesc să merg acasă, câteodată, atunci când șoferii nu fac față, ridic marfă de la furnizori sau chiar livrez.


Firma a crescut odată cu mine, când am ajuns eu aici eram sub 15 oameni, acum suntem aproximativ 70. Am fost promovat, răspund de câțiva oameni, îmi trec prin fața ochilor multe probleme, responsabilități, lucruri făcute sub tensiune, contra timp etc.

Depun muncă fizică atunci când e nevoie, am zis pas la mâncare de multe ori că să fac x lucru în timpul ăla, și dacă mâncăm o făceam în max 10 minute de obicei; m-am conformat când mi-au luat un om în ultimele 2 luni la altă locație, am tras cu 4 oameni ce trebuia să fac cu 6, mă duc în weekenduri când cred eu că e nevoie să compensez lipsa interesului din partea altora, m-am dus de fiecare dată când am fost chemat în weekend; ceilalți colegi nu au același interes: a venit ora, au rupt ușa chiar dacă mai sunt câteva chestii de făcut ce le iau maxim 20 minute.

Nu prea pot să dau mai multe detalii despre jobul meu, ideea e că eu consider că reprezint un pilon pentru firma asta și trebuie să câștig mai mult de 1200 de euro, pentru aportul meu în locul dezinteresului celorlalți. Am aspirații la o locuință pe care sunt sigur că nu aș putea să o plătesc din bănuții ăștia, părinți bolnavi etc. Cu toate astea, nu știu cum să merg să cer bani. Ajutor?", a scris acesta pe Reddit .

"Șeful e plecat în concediu în afară că de, suntem o familie. Nu cred că aș putea să îi spun astea în față, doar dacă mi-ar refuza mărirea pe care o vreau eu, cu 40%", a adăugat acesta. Acest text a fost copiat de pe

"Managementul e sensibil la procente din astea"

În comentarii, unii sunt de părere că cere prea mulți bani în plus și nu o să-i primească. Alții îi dau sfaturi.

"Nu așa se cer bani. Așa doar arăți că ești un câine bun în curte. Mergi la altă firmă, mergi la interviuri pentru o poziție mai sus la alte firme și pleacă acolo.

În capitalism bani mai mulți se dau doar cui e necesar, iar la angajați e necesar doar dacă piața zice că e necesar."

"40% e dur, dar se poate. Asta se negociază, dar trebuie să fii dispus să ameninți către pleci sau chiar să pleci (să ai o deja o ofertă decentă). Să fii și puțin flexibil, gen 30% și 5 zile de concediu. Dar oricât dacă tu consideri că atât meriți și îi vrei la un refuz total (15% sau mai jos primiți) trebuie să te cari în concediu măcar o săptămână și după concediu te prezinți la o nouă negociere cu demisia pe masă."

"Primești atât doar dacă schimbi locul de muncă. Nici dacă treci pe poziție de management team leading nu capeți așa mărire. Ce am mai pățit eu când am plecat e să ți se promită un 5-10, maxim 15%. Cât speri tu... niciodată."

"Un loc de muncă anume nu îți va putea crește semnificativ salariul, indiferent cât de bine îți faci tu treaba. Locul de muncă oferă suma X, care se încadrează la specificul activității ăleia. Chiar dacă ești ZEU, nu te aștepta la mai mult de 3, sau 5% mărire pe an. Am avut multe job-uri în multinaționale, încă am.

Cea mai mare mărire, fiind angajat la o companie, a fost de 20% pe care am primit-o. Însă, când am schimbat multinaționalele, am obținut între 30 - 70% mărire salarială cu fiecare schimbare (cam o dată la 4 ani).

În concluzie, experiența ta e minunată, acum folosește-o pentru a aplica la alte companii, care plătesc mai mult, nu neapărat pe același post (exemplu șef depozit), ci uită-te și la un rol mai complex (manager regional de logistică sau cum se numește, nu mă pricep). Deci concluzie: uită-te la altă companie care are nevoie de post similar sau are un post mai complex neocupat, și cere cam cu 30-70% mai mulți bani decât iei aici. Dacă nu oferă atât, nu pleci. Încă."

"Cel mai bun mod prin care îți poți crește salariul este să cauți o altă firmă"

"Primul lucru, nu te mai lăsa folosit în halul asta și respectă orele din contract sau cere bani când faci overtime work. Al doilea lucru, cel mai bun mod prin care îți poți crește salariul este să cauți o altă firmă și să ceri salariul pe care-l dorești. Vei primi o contra ofertă din partea firmei actuale dacă chiar au nevoie de ține. Ai putea negocia și direct cu managerul sau patronul, dar nu-i poți spune: "Păi vedeți, eu am venit mai mult decât ceilalți și...". Eu m-aș lega se prețurile mari din Cluj și de faptul că salariul nu corespunde poziției tale actuale în companie. Dacă nu le convine aia e, pierderea lor. De oameni implicați este nevoie mereu."

"De fiecare dată când am cerut doar măriri de salariu am primit maxim 10%. De fiecare dată când am zis că îmi dau demisia că am găsit ceva mai bun (cu oferta în buzunar, evident), mi s-a făcut contra-ofertă cel puțin la fel de bună. De fiecare dată când am schimbat locul de muncă, am crescut cu ~50%. Ca idee, în ultimii 2 ani mi-am dublat salariul și nu am foarte multe responsabilități în plus.

Nu știu cum merg lucrurile în domeniul tău, dar eu mi-am pus la punct profilul pe toate site-urile de recrutări și am așteptat să fiu contactat. Am vorbit cu toți recrutorii care m-au contactat și am cerut de fiecare dată sume nesimțite din punctul meu de vedere, sume care mi-au fost oferite. În modul ăsta am aflat care e, de fapt, valoarea mea pe piață. Nu am aplicat niciodată la un job pe nicăieri. Am fost căutat de fiecare dată și cred că altfel negociezi când te caută ei, decât când îi cauți tu. Eu așa am făcut. Sper să îți fie de folos experiența mea!"


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…