Radu Burnete : Nu conștientizăm încă dimensiunea epică, monumentală a transformării unei cetăți și societăți din toate încheieturile lor. Suntem încă în etapa în care tragedie după tragedie și dezamăgire după dezamăgire sfredelesc în noi și dezlănțuie energii de care nu ne credeam capabili. Vrem, dar știm și cum?

USR și PLUS au fost primul pas către necesitatea absolută ca o altfel de generație și o altă parte a societății să exercite puterea politică. Nu e suficient. Simplul fapt că nu au făcut încă pași decisivi pentru o alianță politică de nedespărțit îmi spune că mulți dintre ei nu conștientizează enormitatea misiunii cu care i-am investit. Singurul loc unde nu au fuzionat deja este în mințile lor. Orice diferențe sau diferende ar putea exista între ei, ele pălesc în fața unui obiectiv care este aproape imposibil judecat la scară istorică: reformarea din temelii a unui stat. Mulți au încercat, puțini au reușit.

Trebuie să vedem cu mintea consecințele unui eșec în următorii ani, abandonului care îi va urma, nihilismului distructiv și a forțelor nocive pe care le va dezlănțui. Mai mulți oameni decât ne puteam imagina acum foarte puțini ani au ieșit din adormire, investindu-și speranțele într-o republică mai bună care să fie publică cu adevărat și nu doar un ciolan zemos, de împărțit la chermezele unde politicienii își freacă gulerele albe de mâinile mânjite ale interlopilor.

În sosul din care renaște o națiune mai avem de pus câteva ingrediente dincolo de circumstanțe istorice, tragedii colective, o societate care s-a activat și o nouă putere politică. Ne trebuie creiere, creiere calme și fenomenale. Nu cred că le-am lăsat să iasă din umbră. Creiere care să poată cuprinde natura istorică, politică, economică și psihologică a cetății pe care o vrem și a contextului în care vrem să o făurim. Creiere care să înțeleagă dimensiunea tehnologică și filozofică a noii lumi. Degeaba naștem o țară bună pentru secolul XX. Aducem pe lume un mort. Mai avem nevoie și de personalități publice și politice care să aibă caracterul, tăria și viziunea de a ne uni în jurul lor. Nu chipuri cioplite și falși idoli. Oameni în carne și oase, cu bube și puroi, dar care să fie mai mari decât ei înșiși și să poată umple spațiile dintre noi. Oameni care să ne determine să facem acei pași colectivi care sunt cei mai complicați pentru că necesită încredere și speranță. Nu-i avem încă. Stau ascunși printre noi, dar cred că începem să deschidem ușor porțile prin care pot să apară.

Este, până la urmă, măsura unei colectivități să fie în stare să-și găsească lideri pe croiul ambițiilor ei.

Distribuie Distribuie Comentarii