MTV Europe Music Awards 2021: Ed Sheeran şi BTS, principalii câştigători la o gală în care a triumfat diversitatea

MTV Europe Music Awards 2021: Ed Sheeran şi BTS, principalii câştigători la o gală în care a triumfat diversitatea

Ed Sheeran şi BTS sunt principalii câştigători ai Europe Music Awards 2021 (EMA), la o gală ce a promis să promoveze egalitatea şi vizibilitatea drepturilor LGBTQ+, care au fost subminate în Ungaria, gazda ceremoniei.

Cântăreţul britanic Ed Sheeran a obţinut două dintre cele mai importante premii, "Cel mai bun artist" şi "Cel mai bun cântec" pentru "Bad Habits", la cea de-a 28-a ediţie a Europe Music Awards ale reţelei MTV, desfăşurată duminică seara în capitala Ungariei.


Pe scena de la Papp Laszlo Budapest Sportarena, trupa sud-coreeană BTS a fost încoronată cu cele mai multe premii - patru în total: "Cel mai bun grup" şi "Cel mai bun artist pop", precum şi "Cel mai bun artist K-Pop" şi "Cei mai buni fani".

Sursa foto: MTV AUSTRALIA /TWITTER


În schimb, Justin Bieber, care a avut cele mai multe nominalizări, a plecat cu mâna goală.

Primul premiu decernat la gala de la Budapesta a fost însă acordat lui Maluma, ''cel mai bun artist latino''. În discursul său, artistul columbian a mulţumit echipei şi mamei sale ("Mamă, te iubesc", a spus el în spaniolă), după ce s-a declarat "foarte mândru să fie latino". Distincţia de "Cel mai bun artist latino" este cu atât mai meritorie dacă luăm în considerare categoria rivalilor săi pentru acest premiu: Bad Bunny, J. Balvin, Rosalia, Rauw Alejandro şi Shakira, scrie EFE.

Foto: (c) Marton Monus/REUTERS


În ceea ce priveşte celelalte genuri muzicale, cântăreaţa americană originară din Trinidad şi Tobago Nicki Minaj a câştigat la hip-hop, formaţia italiană Maneskin , câştigătoarea Eurovision 2021 - la rock , muzicianul american Lil Nas X - cel mai bun videoclip, pentru controversatul "Montero (Call Me By Your Name)", britanicul Yungblud - la muzică alternativă, în timp ce DJ-ul francez David Guetta este câştigătorul MTVEMA 2021 pentru cea mai bună muzică electronică.

Rapperiţa americană Saweetie, care a şi prezentat gala, a fost desemnată cel mai bun artist nou .



Anul acesta a fost acordat şi premiul MTV EMA Generation Change Award , care onorează tinerii din întreaga lume care luptă pentru a promova "egalitatea şi dragostea", combătând în acelaşi timp politicile anti-LGBTQ+.



Diversitatea a triumfat şi datorită primei reprezentaţii de până acum a unui artist transgender, tânărul german Kim Petras. Aceasta a fost doar o altă parte a declaraţiei globale a MTV, la fel ca şi schema de culori a logo-ului din acest an, în care rozul a fost foarte prezent.

În ţinută multicoloră şi însoţit de trupa sa, ambele lucruri rare, Ed Sheeran a interpretat " Overpass Graffiti " şi ulterior " Shivers ", consemnează EFE.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO George Simion, îngropat definitiv de Diana Șoșoacă! / „Simion este format de serviciile secrete și nici prea straight nu este”

2 O informație care dă fiori, dar spune multe și despre ce se știe în „marile cancelarii”

3 Uite o poveste mai mult decât interesantă

4 VIDEO „Când am fost prima dată la McDonald’s mâncam un hamburger, beam un suc, luam un pai, o plăcintă și plecam cu 20 de cenți rest”

5 „Efect farmacologic mic sau inexistent” / O informație care dă de gândit