MT: Săptămâna viitoare, o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții ROMATSA; niciun rezultat la întâlnirea de marți

MT: Săptămâna viitoare, o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții ROMATSA; niciun rezultat la întâlnirea de marți

O nouă întâlnire între reprezentanții ROMATSA și conducerea Ministerului Transporturilor (MT) va avea loc săptămâna viitoare, în condițiile în care nu au fost găsite soluții la toate revendicările controlorilor de trafic în ultima rundă de negocieri desfășurată, marți, la sediul ministerului de resort.

Marți, 21 iulie 2015, la sediul Ministerului Transporturilor, a avut loc o nouă rundă de negocieri între sindicatul și patronatul din cadrul ROMATSA, întâlnire mediată de Iulian Matache, ministrul Transporturilor, în cadrul căreia au fost discutate punctele de pe lista de revendicări înaintate de sindicat.

Potrivit unui comunicat al MT remis AGERPRES, în urma discuțiilor, s-a ajuns la puncte de vedere comune asupra unora dintre revendicări, însă asupra celorlalte s-a decis realizarea unor analize suplimentare.

De asemenea, s-a stabilit continuarea discuțiilor între echipele de negociere la sediul ROMATSA, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să aibă loc o nouă întâlnire la sediul Ministerului Transporturilor.

Sindicaliștii de la ROMATSA amenință cu greva generală și solicită demisia sau demiterea conducerii actuale a regiei, afirmând că aceasta dorește distrugerea instituției și interzicerea dreptului legal la grevă pe care îl au controlorii de trafic aerian.

Potrivit liderului Sindicatului Controlorilor de Trafic Aerian (ATCOR), Gabriel Tudorache, la prima întâlnire dintre patronat și sindicate mediată de reprezentanții ministerului de resort, s-au discutat toate cele 14 revendicări ale sindicaliștilor, patru puncte fiind, în principiu, aproape de rezolvare.

"La prima rundă de negocieri, am discutat toate cele 14 puncte. Am plecat acasă cu un gentleman agreement că în principiu patru puncte până a doua zi vor fi rezolvate — ne-am dat și noi acordul și patronatul — urmând ca, primind documentele pe care nu ni le-a dat niciodată (patronatul — n.r.) să pregătim materialele pentru întâlnirea de astăzi (marți, 21 iulie n.r.) pe următoarele 8 puncte. Însă, ne-am blocat total. Pe acei generali nu îi interesează nimic. Nu am reușit să facem nimic pentru că dânșii se cred într-o unitate militară: sunt generali și secretizează documentele. Au secretizat statul de funcții și nu vor să ni-l pună la dispoziție decât ca document secret. Dânșii trăiesc în armată, chiar dacă sunt pensionari foști militari. Nu vor să ne dea acest document decât în condițiile lor. Am vorbit la telefon cu domnul ministru, i-am explicat despre ce este vorba. Din punctul nostru de vedere este exclus, în acest moment, să continuăm așa. Nu există nicio posibilitate, în opinia noastră, să mergem mai departe, împreună, pe acest drum cu acești domni generali. Cerem demilitarizarea ROMATSA, nu se mai poate continua în actualele condiții. Cerem demisia sau demiterea actualei conduceri a ROMATSA!", a declarat, marți, pentru AGERPRES, Gabriel Tudorache.

Liderul sindical afirmă că actuala conducere, în loc să încerce să stingă conflictul vor să distrugă regia.

Controlorii de trafic aerian au intrat, miercurea trecută, în grevă de avertisment, timp de două ore, între 11,00 și 13,00, cauzele fiind neîncheierea Contractului Colectiv de Muncă, dar și nerezolvarea celor 14 revendicări ale sindicatelor. Acestea vizează protecția salariaților, siguranța traficului aerian, dar și drepturile sindicale, cea mai importantă fiind cea legată de vârsta pensionării. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”