MS: Preţul medicamentelor esenţiale, media celor mai mici 3 preţuri din statele europene
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a semnat joi ordinul prin care se modifică normele privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, astfel încât "să se asigure disponibilitatea pe piaţa" din România a unor medicamente esenţiale pentru pacienţi.
Potrivit unui comunicat remis vineri presei, prin noile reglementări, se introduce o nouă categorie de produse farmaceutice, medicamentele esenţiale, pentru care preţul maximal aprobat va fi media celor mai mici trei preţuri din statele din Europa aflate în grupul de ţări de comparaţie, în loc de cel mai mic preţ, cum este în prezent.
Lista medicamentelor esenţiale urmează să fie aprobată prin ordin al ministrului Sănătăţii în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestor modificări.
MS precizează că pentru ca un medicament să fie considerat esenţial este nevoie să întrunească două condiţii: să se afle pe cea mai recentă listă de medicamente esenţiale recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi să se regăsească pe lista de medicamente decontate 100% de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, astfel încât "povara financiară asupra pacientului să fie zero".
"Prin aceste modificări, asigurăm disponibilitatea unor medicamente esenţiale pentru pacienţii din România. Pentru medicamentele pentru care există autorizaţie de punere pe piaţă în România, pericolul de retragere din ţară se diminuează considerabil şi, totodată, piaţa din România devine atractivă pentru medicamentele esenţiale care nu au autorizaţie de punere pe piaţă în acest moment, scopul fiind de a asigura stocuri adecvate şi continue de medicamente în farmacii şi spitale", a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, citată în comunicatul de presă.
Totodată, noile reglementări prevăd transmiterea în format electronic către Ministerul Sănătăţii, de către deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă, a datelor privind preţurile din cataloagele ţărilor de comparaţie, în locul trimiterii copiilor xerox ale respectivelor cataloage.
"Această măsură este menită să debirocratizeze la nivelul Ministerului Sănătăţii procesul de corecţie a preţului, să asigure o mai mare acurateţe a datelor şi să reducă timpii de procesare a corecţiei preţurilor", a susţinut Ioana Mihăilă.
Ordinul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. AGERPRES