Mouratoglou, mesaj pe Instagram pentru Halep: Poziția antrenorului în plin scandal de dopaj
Simona Halep (31 de ani, 9 WTA) și-a pus cariera în mâinile lui Patrick Mouratoglou (52 de ani), iar acum s-a trezit prinsă în mijlocul unui scandal de dopaj, după ce în organismul ei a fost găsită o substanță interzisă, roxadustat, la un control efectuat la US Open 2022.
Patrick Mouratgolou trebuie să răspundă la niște întrebări importante. FOTO: Arhiva Adevărul
În ultimele ore, au curs declarațiile în care o mare parte din vină e îndreptată spre antrenorul Patrick Mouratoglou. Adică, omul care, începând din aprilie, a decis tot ce face „Simo“ legat de tenis. Rugat de „Gazeta Sporturilor“ să comenteze acest caz de dopaj, cu eleva ei în prim-plan, Mouratoglou a refuzat.
Astăzi însă, francezul a publicat un mesaj scurt de susținere pe Instagram pentru Halep: „Simona, te sprijin 100% în această luptă. Până la final“. În ultima perioadă, Halep s-a pregătit de multe ori, în Franța, la Academia Mouratoglou. De reținut că roxadustat, substanța găsită în organismul Simonei, nu se găsește în România.
Sursa: adevarul.ro