Moto: Elveţianul Jason Dupasquier a încetat din viaţă la un spital din Florenţa

Moto: Elveţianul Jason Dupasquier a încetat din viaţă la un spital din Florenţa

Pilotul elveţian Jason Dupasquier, de la echipa Prustel GP, a încetat din viaţă duminică la spitalul Carregi din Florenţa, după ce s-a accidentat grav pe circuitul Mugello în sesiunea de calificare a Marelui Premiu de motociclism viteză, au anunţat organizatorii Campionatului mondial MotoGP.

Dupasquier, 19 ani, a suferit noaptea trecută o intervenţie chirurgicală la torace din cauza unei leziuni vasculare, dar starea lui a rămas gravă şi se afla la terapie intensivă în momentul decesului.


Foto: (c) CLAUDIO GIOVANNINI/EPA


''În pofida celor mai mari eforturi depuse de staff-ul medical al circuitului şi al celor care l-au îngrijit apoi pe pilotul elveţian, spitalul a anunţat că din nefericire Dupasquier a încetat din viaţă din cauza rănilor sale. În numele întregii familii MotoGP, noi transmite dragostea noastră echipei sale, familiei sale şi celor apropiaţi. Ne vei lipsi foarte mult, Jason. '', se arată într-un comunicat al MotoGP.

Dupasquier a căzut în ultimele momente ale sesiunii de calificări de sâmbătă, iar conform unor declaraţii ale altor piloţi implicaţi, japonezul Ayumu Sasaki şi spaniolul Jermey Alcoba, el a fost lovit de cel puţin o motocicletă, înainte de a aluneca fără suflare pe pistă. După un ajutor medical primit pe circuit, elveţianul de 19 ani a fost transportat cu un elicopter la centrul de traumatologie a spitalului Carregi.

Foto: (c) CLAUDIO GIOVANNINI/EPA

Echipa sa din Moto3, PrustelGP, şi conaţionalul său Thomas Luhti, de la Moto2, au decis să nu ia startul în Marele Premiu al Italiei de duminică.

În warm-up-ul de duminică dimineaţă, mai mulţi piloţi au arborat mesaje de susţinere a elveţianului, iar francezul Fabio Quartararo (Yamaha) i-a dedicat pole-position-ul său de la clasa MotoGP, sâmbătă, după accident.

Jason a debutat în Mondialul de motociclism viteză în 2020, la echipa germană PrustelGP, dar nu a obţinut niciun punct în primul sezon la Moto3. În acest sezon, elveţianul ocupă locul zece cu 27 puncte.
AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda