Motivul pentru care soția și fiica lui Dan Petrescu s-au mutat în Dubai: „Sunt fericit așa!“
La mii de kilometri depărtare locuiesc soția și fiica lui Dan Petrescu, antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj . Decizia a fost luată de Adriana, sătulă să se tot mute dintr-un loc în altul de-a lungul carierei soțului său.
Soția și fiica lui Dan Petrescu s-au mutat în Dubai FOTO Facebook Adriana Petrescu
Adriana, fost fotomodel, s-a căsătorit cu Dan Petrescu în urmă cu 20 de ani și au împreună o fiică, pe Jennifer. În prezent, antrenorul nu mai locuiește cu familia, el a anunțat că soția lui fiica s-au stabilit în Dubai, după ani de zile în care și-au tot schimbat locuințele, scrie libertatea.ro
"Nu e nimic ușor în viață"
În toată această perioadă, Dan Petrescu a antrenat mai multe echipe , motiv pentru care se tot muta cu familia acolo unde era nevoie. Recent, Adriana a decis să se stabilească în Dubai cu fiica lor. Chiar dacă nu îi este ușor să stea departe de cel mai dragi ființe din viața sa, Dan Petrescu merge în Dubai cât de des poate. Antrenorul CFR Cluj recunoaște că reușit să se adapteze schimbărilor și că a fost dispus întotdeauna să facă sacrificii în cariera sa.
„Nu e nimic ușor în viață. Dacă vrei să ai succes trebuie să faci niște sacrificii, asta este opinia mea. Am făcut sacrificii și ca jucător, fac și ca antrenor pentru că altfel nu pot avea rezultate. E clar că familia mea n-a fost lângă mine mereu. Am mutat-o așa de mult dintr-o țară în alta încât la un moment dat s-au plictisit și au obosit și au spus: «noi trebuie să rămânem undeva». Dar au înțeles situația și mă bucur foarte mult”, a declarat Dan Petrescu, într-un interviu acordat pentru site-ul celor de la CFR Cluj, transmite digisport.ro.
Adriana este foarte pasionată de înfrumusețare prin metode naturale și de fitness, având chiar o afacere în acest domeniu. Ea postează mereu imagini din sala de forță, unde le arată urmăritorilor cum se menține într-o formă de invidiat.
Sursa: adevarul.ro