Motivul pentru care Gigi Becali își conduce mașina de lux doar în șosete
Patronul FCSB, Gigi Becali, a devenit în luna noiembrie subiectul principal într-o situație neobișnuită. Acesta a fost fotografiat doar în șosete într-o benzinărie. Imaginile de atunci au devenit virale pe internet, iar Victor Becali, vărul milionarului, a discutat deschis despre această situație.
FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Fostul agent FIFA a detaliat că Gigi Becali își petrece aproape zilnic timpul la stâna sa de oi, chiar dacă se deplasează cu impresionanta sa mașină Rolls-Royce evaluată la 500.000 de euro, notează Antena3 CNN.
Gigi Becali preferă să conducă desculț, indiferent de prețul și luxul autoturismului. FOTO: Facebook
Cu toate acestea, milionarul român preferă să conducă desculț, indiferent de prețul și luxul autoturismului. Conform vărului său, Gigi Becali este caracterizat de lipsa inhibițiilor, iar acest comportament se manifestă constant, indiferent de valoarea vehiculului pe care îl conduce.
„El vrea să mănânce din brânza lui, din mielul lui. Cred că se duce în fiecare zi. Ce? Ciobanii ce sunt? Dacă așa îi place lui să meargă și să conducă mașina scumpă fără șosete. Așa simte el și face ceea ce vrea să facă, fără să se ferească dacă îl vede cineva.
Scrie în cartea mașinii că nu ai voie să te duci cu ea la stână? Nu există. El face ceea ce crede și ceea ce simte el. Să nu crezi că nu mergea cu mașina la oi dacă avea o mașină scumpă sau o mașină ieftină. Făcea la fel”, a declarat Victor Becali în podcastul „Tare de tot”, cu Viorel Grigoroiu.
Sursa: adevarul.ro