Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare, un personaj deopotrivă faimos și controversat al perioadei interbelice a fost ucis la vârsta de 39 de ani. Liderul legionar se afla la apogeul puterii politice iar cel care a dat ordinul asasinatului ar fi fost chiar regele Carol al II-lea.

Perioada interbelică a fost marcată de transformări multiple atât la nivel economic, știiințific și ideologic, cauzate și de noua ordine mondială stabilită la finele Primului Război Mondial.

Regatul României nu a fost ferit de toate aceste transformări. Istoria României Mari a fost marcată în perioada 1918-1941, de crize economice, politice dar și frământări ideologice specifice, de altfel continentului european. Inclusiv apariția și ascensiunea formațiunilor de extremă dreaptă, cu mesaje naționaliste și antisemite.

În anul 1927, în Regatul României lua naștere „Legiunea Arhanghelului Mihail”, fondată de studentul la Drept Corneliu Zelea Codreanu, un personaj cunoscut pentru activitatea sa reacționară din mediile studențești, fost elev al școli militare de la Mănăstirea Dealu.

Alături de câțiva colaboratori, din mediile intelectuale și studențești în special, Corneliu Zelea Codreanu pune bazele Mișcării Legionare o experiență politică de extremă dreapta unicat în România.

Mișcarea Legionară promova un model ultra-naționalist, mistic, de factură ortodoxă bazat „renaştere naţională” și condimentat cu antisemitism. Conform ideologiei legionare, străinii erau priviţi cu scepticism, iar evreii erau consideraţi o piedică în calea dezvoltării națiunii române.

Era cultivat un simț al datoriei dus la extrem, marcat de sacrificiu și în care asasinatul era văzut ca o variantă viabilă, așa cum se va vedea în anii 30. Legionarii promovau taberele de muncă voluntară, creîndu-se în jurul lor o mitologie haiducească și mistic-ortodoxă, a sacrificiului și a răzbunării nedreptăților sociale.

În anii 30, liderul Mișcării Legionare Corneliu Zelea Codreanu a căpătat o notorietate fără precedent, ajungând inclusiv deputat în Parlamentul României.

La apogeul puterii sale politice, în fruntea unei mișcări ultra-naționaliste care aduna în rândurile sale tot mai mulți adepți, din mediile studențești, clericale, intelectuali, politicieni și chiar țărani, Corneliu Zelea Codreanu murea la Tâncăbești, în noiembrie 1938, lângă Snagov, alături de alți 13 fruntași legionari.

Avea 39 de ani și fusese condamnat în luna mai a aceluiași an, la 10 ani de muncă silnică, pentru trădare, după un proces cu cântec. Moartea a survenit prin ștrangulare. Codreanu era transportat alături de „camarazii” săi, cu duba Jandarmeriei de la Râmnicu Sărat la București. În dreptul localității Tâncăbești, legionarii au fost dați jos pentru o pauză. Au fost ștrangulați de jandarmi și împușcați. Motivul oficial a fost o tentativă de evadare.

Cadavrele au fost aruncate într-o groapă comună la Jilava și incendiate cu vitriol. Specialiștii spun că legionarii au fost de fapt asasinați după un plan bine stabilit, iar motivele au fost multiple.

Liderul legionar ucis de propria celebritate

Specialiștii sunt de părere că liderul legionar a fost ucis de propria celebritate. Acesta devenise un motiv de îngrijorare pentru regele Carol al II-lea și camarila sa. Mai ales în contextul în care extrema dreaptă ajunsese la putere în Germania. În plus, politica autoritară a lui Carol al II-lea era zgândărită de imaginea iconică a lui Codreanu, la care se adăuga un succes fulminant la alegeri.

În decembrie 1937, la alegeri, formațiunea politică a Mișcării Legionare numită „Totul pentru țară” devenea cea de-a treia putere politică la nivel național. Acest succes electoral dar și popularitatea crescândă a lui Codreanu i-ar fi pecetluit soarta.

„Se poate afirma că adevăratul motiv al acestor înscenări l-a constituit succesul eclatant al partidului „Totul pentru Ţară” la alegerile din decembrie 1937: 478.368 voturi(15.58%), faţă de 1.103.353(35.92%) obţinute de Partidul Naţional Liberal şi 626.612(20.40%) de Partidul Naţional Ţărănesc. Propulsată astfel cea de-a treia forţă politică a ţării, Mişcarea Legionară, legionarii i-au înspăimântat atât pe regele Carol al II-lea şi camarila sa condusă de Elena Lupescu şi Armand Călinescu”, scria Radu Dan Vlad în „Procesele Lui Corneliu Zelea Codreanu (1938)”.

Același lucru îl remarcă și Corneliu Ciucani în „Dreapta politica romaneasca. Politica si ideologie: 1919-1941”: „Dacă orientarea franco-engleza urmărită fidel de toate partidele aduse la guvernare şi de factorii de decizie de la Palat părea depăşită de resurecţia germană manifestată în cadrul relaţiilor internaţionale europene de la jumătatea deceniului IV, reorientarea spre Berlin şi Roma era indicată ca variantă paratrăsnet împotriva pretenţiilor teritoriale ungare, bulgare, şi sovietice de către tot mai mulţi oameni politici ai vremii printre care enumerăm pe G.H. Brătianu,Octavian Goga şi nu în ultimul rând Corneliu Codreanu. Dar poate că această opţiune de politică externă cât şi succesul electoral din decembrie 1937 au grăbit lichidarea politică şi chiar fizică a Mişcării Legionare şi a liderului său”.

„Gavrilă la mine: Codreanu şi Maniu”

Specialiștii spun că regele împreună cu camarila regală au pus la punct un plan, în trei etape pentru compromiterea și eliminarea liderului legionar dar și al principalilor săi aghiotanți. Aceștia sperau că, odată cu decapitarea conducerii, Mișcarea Legionară se va disipa.

Artizanii acestui plan au fost regele Carol al II-lea și Armand Călinescu, folosindu-se de prefectul Poliției Capitalei, Gavril Marinescu. dar și de oamenii săi, antamați special pentru așa ceva.

„În tabăra puterii de stat, Armand Călinescu, Victor Iamandi, Gavrilă Marinescu, Mihail Moruzov şi Niky Ştefănescu concepeau progresia în trei etape”, preciza doctorul Șerban Milcoveanu.

Prima etapă era prinderea lui Codreanu într-un proces, într-un context în care să fie arestat și implicit să ajungă pe mâna autorităților. Nada a fost întinsă prin intermediul lui Nicolae Iorga, la aceea vreme consilier regal. Iorga a criticat public inițiativa deschiderii de magazine și piețe legionare. Codreanu a reacționat imediat, așa cum se și așteptau cei implicați în acest plan.

„Din marginile puterilor mele omeneşti, cu care te-am respectat, îţi strig: Eşti un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte. Datoria elementară a unui om corect este să se informeze şi la omul pe care îl judecă, nu numai la agenţii mincinoşi ai domnului Armand Călinescu (care lansaseră ieri pe piaţă că 16 echipe sub conducerea lui Alexandru Cantacuzino vor să-l omoare pe d-sa.)”, se arată într-o scrisoare trimisă de Codreanu lui Iorga.

Consilierul regal îl dă imediat în judecată, pentru ultraj, pe Codreanu. La acuzația de ultraj, Armand Călinescu adaugă încă una, de „trădare”. Codreanu este condamnat în mai 1938, la 10 ani de muncă silnică.

„Primul, pentru „ultraj”, intentat la sugestia lui Armand Călinescu de Nicolae Iorga, în aprilie 1938, iar cel de-al doilea pentru „trădare”, al ordinul aceluiaşi sanguinar Ministru de Interne (care, depăşindu-şi atribuţiile, a redactat personal actul de punere sub acuzare şi în plus, a stabilit personal pedepsele - 6 luni închisoare corecţională şi respectiv 10 ani de muncă silnică), în mai acelaşi an”, scria Radu Dan Vlad, în „Procesele Lui Corneliu Zelea Codreanu (1938)”.

Prima etapă fiind parcursă, se trecea la cea de-a doua. Mai precis, eliminarea liderului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu.

Treaba risca însă să se complice pentru regele Carol al II-lea, dar și pentru Armand Călinescu, mai ales după ce au apărut presiuni din Germania nazistă care cerea rejudecarea procesului lui Codreanu. Liderul legionar risca să le scape printre degete și să capete și mai multă popularitate, ba chiar susținere din partea nemților.

„Asta înseamnă că va trebuie să rejudecăm procesul lui Codreanu să-l punem în libertate şi cu popularitatea lui, în două-trei luni ajunge la guvernare”, preciza Armand Călinescu.

În acel moment soarta lui Codreanu a fost pecetluită. Pe 28 noiembrie 1938, la Armand Călinescu a venit prefectul Poliției Capitalei. Din discuție, prefectul indică ca ținte ale asasinatului pe Codreanu și Maniu.

„Gavrilă la mine: Codreanu şi Maniu. Eu: Numai Codreanu, Maniu - nu”. În aceeași zi, Carol al II-lea a dat undă verde pentru asasinarea lui Codreanu. La 28 noiembrie, Carol s-a reîntors în ţară. În noaptea chiar a reîntoarcerii sale a avut loc o lungă întrevedere cu Călinescu şi cu Gavrilă Marinescu, cărora le-a dat ordinele cuvenite. Douăzeci şi patru de ore mai târziu, în noaptea Sf. Andrei, 29-30 noiembrie 1938, Codreanu era asasinat în codrii Tâncăbeştilor de către călăii regelui”, arăta M Sturdza în „România şi sfârşitul Europei. Amintiri”.

A urmat și a treia etapă cu o vânătoare de legionari în toată țara.