La începutul războiului, forțele armate ale Ucrainei au eșuat în privința apărării sudului țării, scrie New Voice of Ukraine, într-o analiză a motivelor pentru care armata Rusiei a reușit să ocupe atât de rapid teritoriile sudice care se află încă în mare parte sub controlul Moscovei.

„Fără mobilizare, nu aveam nicio șansă să rezistăm”

Numărul exact al efectivelor rusești care au invadat Ucraina în februarie 2022 nu este cunoscut. Cu o săptămână înainte de începerea războiului de amploare, la 15 februarie 2022, președintele american Joe Biden avansa o cifră de „peste 150 de mii”. Totuși, potrivit estimării lui Yohan Michel, analist la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, la începutul invaziei, lângă granița ucraineană se aflau 200.000 de militari ruși. Acest număr de soldați este echivalentul a aproximativ 40-50 de brigăzi.

La 24 februarie 2022, Statul Major General ucrainean avea la dispoziție 24 de brigăzi de infanterie. 12 dintre ele mențineau apărarea zonei Forțelor Comune de Operațiuni (JFO) - și anume Lugansk și Donețk.

Restul brigăzilor ucrainene erau staționate în alte părți ale țării. În același timp, acestea protejau zonele cheie. Nu au fost create unități suplimentare pentru a respinge invazia dinspre sud și nord.

Astfel, conform informațiilor colectate de NV, la granița de nord existau șapte brigăzi.

Orașele nord-estice Sumî și Harkov erau apărate de două brigăzi mecanizate.

Lângă orașul Dnipro, pe terenul de instrucție Novomoskovski era staționat Regimentul 128 de asalt montan, o formațiune de rezervă care ar fi trebuit să avanseze fie spre est, fie spre sud, spre Zaporojie.

O altă brigadă de rezervă, Brigada 80 de asalt, era staționată lângă Mikolaiv, pe un poligon de antrenament. Această unitate a jucat ulterior un rol important în apărarea Mikolaivului.

Odesa era protejată de o eventuală debarcare rusă de două brigăzi - a 28-a Mecanizată și a 35-a de Infanterie Marină.

Dar pe malul stâng al râului Nipru, în regiunea Herson și în direcția Melitopol, se afla doar - Brigada 59 Separată de Infanterie Motorizată. Batalionul 137 de infanterie marină se afla exact la granița administrativă cu Crimeea ocupată.

Pe timp de pace, toate aceste unități aveau, potrivit NV, o medie de 60% din efectivul complet de trupe. În lipsa mobilizării și a decretării legii marțiale, nu puteau fi completate la capacitate deplină. Astfel, brigada a 59-a avea aproximativ 1.500 de soldați.

„Artileria nu era complet constituită, întrucât două divizii se antrenau la Diviciki, în regiunea Kiev, iar grupul de sprijin genist era, de asemenea, în pregătire la Kamianeț-Podilski. La fel, în Batalionul 137 de pușcași marini erau aproximativ 250 de oameni, care avea 50% din efective. Unii dintre ei erau recruți care desfășurau operațiuni de stabilizare la granița cu Crimeea”, a declarat generalul-maior Andrii Sokolov într-un interviu acordat Ukrainska Pravda cu referire la forțele de care dispunea la momentul invaziei ruse la scară largă, când era șeful Comandamentului Operațional Sud.

De pe latura Crimeei, rușii care au atacat forțele ucrainene au avut un avantaj numeric de cel puțin 12 la 1. Potrivit lui Sokolov, 20.000-25.000 de soldați ruși au fost contra a 1.750 de soldați ucraineni.

O singură brigadă ar fi fost cu totul insuficientă pentru a menține apărarea sudului. Ar fi fost nevoie de cel puțin patru brigăzi de luptă în această direcție, a declarat pentru NV o sursă din Statul Major General.

„Având în vedere situația din 24 februarie 2022, nu exista posibilitatea de a muta forțe suplimentare din rândul celor disponibile pentru apărarea regiunii sudice fără un risc semnificativ de slăbire a capacităților de apărare în alte direcții ale invaziei, în primul rând dinspre nordul Kievului", a declarat sursa NV.

„Fără mobilizare, nu exista nicio șansă de a rezista. Fără mobilizare ascunsă sau deschisă, era imposibil să creștem efectivele armatei noastre. Pe ce temeiuri legale puteai să aduci numărul de trupe la nivelul necesar?", a explicat Viktor Ciumak, general-maior în rezerva Ministerului Justiției și, până în prezent, ultimul procuror militar șef al Ucrainei.

„Și ce era de transferat în Sud? De unde? Din est? Acolo era o direcție la fel de periculoasă", a adăugat el.

De fapt, dacă ar fi existat o mobilizare timpurie, Forțele Armate ar fi găsit foarte repede suficiente trupe. Legea "Cu privire la fundamentele Rezistenței Naționale" a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2022, instituind Forțele Teritoriale de Apărare (TDF).

TDF a jucat un rol important, de pildă în apărarea Kievului, a Cernihivului și a Harkovului. În primele zile ale războiului, TDF din Herson nu au avut nici măcar timp să se desfășoare înainte de a fi încercuite de ruși.

Sudul nu putea fi minat și fortificat

În afara numărul de trupe, lipsa legii marțiale a fost, de asemenea, o problemă. Aceasta a fost introdusă începând cu ora 5:30 a.m. pe 24 februarie în toată țara, când rachetele rusești zburau deja, avioanele inamice bombardau orașele, iar coloanele blindate inamice treceau granița.

Legea marțială este un regim juridic special care poate fi introdus pe întreg teritoriul Ucrainei sau în unele dintre regiunile sale în caz de agresiune armată, amenințare de atac sau pericol pentru suveranitatea sau integritatea teritorială a țării.

Acest regim pune puterea în mâinile armatei. Sunt create administrații militare, populația este evacuată din zonele de posibile ostilități și sunt aplicate restricții de circulație. Cel mai important, guvernul poate să-și însușească proprietatea civilă sau să o folosească în scopul apărării naționale.

Ultimul punct este esențial pentru pregătirea zonelor pentru apărare.

„Ce înseamnă să minăm un teren? Ale cui terenuri? Să vii în grădini și să le minezi? Există și câmpuri unde lucrează fermierii. Cum ar putea armata să facă acest lucru?", spune Ciumak, explicând că, în lipsa legii marțiale, este interzis să se mineze terenuri private fără o autorizație specială.

Același lucru este valabil și pentru construcția de fortificații defensive și tranșee: militarii nu pot veni pur și simplu și săpa un șanț pe un teren privat fără o bază legală.

"Cabinetul de miniștri ar trebui să se ocupe de exproprierea terenurilor necesare pentru apărare. În cazul în care acestea erau terenuri aflate în proprietatea statului sau terenuri de rezervă, Cabinetul de Miniștri poate să le transfere temporar către Ministerul Apărării sau să le răscumpere și să le predea Ministerului Apărării. În caz contrar, nu există nicio posibilitate", susține Ciumak.

Prin urmare, istmul cu Crimeea, zonele de frontieră cu Belarus și zonele din jurul Cernobîlului, Cernihivului, Sumî și Harkovului nu puteau fi minate, iar fortificațiile defensive nu puteau fi construite acolo.