Motivarea mandatului de arestare a ginerelui lui Bercea Mondial sau cum s-a scufundat fratele preşedintelui în mocirlă

Motivarea mandatului de arestare a ginerelui lui Bercea Mondial sau cum s-a scufundat fratele preşedintelui în mocirlă

Publicarea de către instanţa Tribunalului Constanţa a motivării privid arestarea ginerelui lui Bercea Mondial în dosarul de şantaj al fratelui preşedintelui, relevă încă o dată că noi am avut dreptate când am afirmat că Marian Căpăţână a fost cel care i-a fraierit pe rromi, iar pe de altă parte scoate în evidenţă cloaca morală în care s-a scufundat Mircea Băsescu, fratele preşedintelui. Care a fost nevoit, mai bine de o jumătate de an, să facă faţă unui asalt telefonic şi fizic de ameninţări de cea mai joasă speţă venite din partea unor indivizi situaţi în cea mai gri zonă a societăţii, şi pe care el, la un moment dat, i-a girat moral acceptînd  să se înrudească. 

În motivarea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa care a emis mandatul de arestare preventivă pe numele lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, se arată că Mircea Băsescu a botezat-o, în urmă cu aproximativ patru ani, pe fata soţilor Izaura Anghel şi Marius Constantin, legătura dintre cele două familii fiind realizată de către Marian Adrian Căpăţână.

Începând cu anul 2013, ulterior încarcerării lui Sandu Anghel, membrii familiei acestuia au început să exercite presiuni asupra lui Mircea Băsescu, afirmând că Marian Căpăţână a primit de la ei importante sume de bani, ce urmau să-i fie remise fratelui preşedintelui Traian Băsescu pentru ca acesta să uzeze de relaţiile avute, cu scopul de a obţine liberarea lui Bercea Mondial.

Ameninţările au fost făcute telefonic, încă din anul 2013, de către fiul lui Sandu Anghel, Florin, discuţiile fiind înregistrate de fratele preşedintelui cu telefonul mobil, transcrierile convorbirilor aflându-se la dosar.

"Ameninţările exercitate asupra persoanei vătămate au vizat denigrarea ei şi a membrilor familiei sale, prin dezvăluirea în presă a unor presupuse fapte de corupţie, de natură să aducă atingeri imaginii sale", se arată în motivarea deciziei.

Deoarece acest demers a eşuat, membrii familiei Anghel au solicitat într-o întâlnire comună, la care au participat atât Mircea Băsescu, cât şi Marian Căpăţână, restituirea sumelor plătite. Această întâlnire a fost monitorizată de lucrătorii de Poliţie judiciară de la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Constanţa, discuţiile fiind înregistrate în mediul ambiental.

"Din cuprinsul acestei discuţii rezultă unele indicii privind primirea de către Marian Adrian Căpăţână a unor sume de bani de la membrii familiei Anghel cu scopul de a obţine eliberarea numitului Sandu Anghel. Cu toate acestea, numitul Marian Adrian Căpăţână a folosit banii respectivi în interes personal, investindu-i într-una din societăţile sale. Din acest motiv, Florin Anghel şi Anghel Fănica au exercitat multiple ameninţări cu moartea asupra lui şi i-au cerut să îşi treacă toate bunurile pe numele lor", se mai precizează în documentul citat.

Ameninţări au fost exercitate şi asupra lui Mircea Băsescu, "însă situaţia s-a calmat după ce fiul lui Sandu Anghel, Florin Anghel, a fost încarcerat ca urmare a condamnării definitive la o pedeapsă privativă de libertate".

Cu toate acestea, în 25 mai, fiica lui Bercea Mondial, Izaura Constantin, şi soţul acesteia, Marius Constantin, părinţii copilului botezat de Mircea Băsescu, au mers acasă la fratele preşedintelui Traian Băsescu şi l-au ameninţat din nou că vor începe o campanie de presă denigratoare împotriva sa, solicitând plata sumei de 280.000 de euro. Situaţia s-a repetat o zi mai târziu, când cei doi au mers la societatea deţinută de Mircea Băsescu, se mai arată în motivarea instanţei.

El a fost sunat apoi de către Izaura Constantin care i-a comunicat că în 30 mai se va prezenta împreună cu soţul ei pentru a primi cei 280.000 de euro.

În 29 mai, Mircea Băsescu a contactat-o pe Izaura Constantin pentru a cere o amânare până pe 6 iunie, însă nici aceasta şi nici soţul ei nu au fost de acord. Femeia a afirmat că se va prezenta, conform înţelegerii, în 30 mai pentru ridicarea sumei de bani.

Ulterior, Mircea Băsescu a fost din nou sunat de către cei doi soţi, care i-au spus că se află în Bucureşti şi că se vor prezenta chiar în seara de 29 mai şi că, dacă nu vor primi cel puţin o tranşă de 10.000 de euro, îl vor denigra, astfel încât toată ţara să afle despre el.

Şi aceste discuţii au fost înregistrate cu telefonul mobil de către fratele preşedintelui, care le-a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală, transcrierile aflându-se la dosar.

Conform sursei citate, în după-amiaza zilei de 29 mai, Anghel Izaura, Anghel Grinică Ion, fratele ei minor, şi Marius Constantin au mers acasă la Mircea Băsescu, iar cei patru s-au deplasat apoi la sediul firmei fratelui preşedintelui, aflată în Portul Constanţa.

În cadrul discuţiei care a avut loc în biroul lui Mircea Băsescu, şi care a fost înregistrată cu mijloace video, în baza ordonanţei, inculpaţii au formulat din nou ameninţări cu dezvăluirea în presă a unor fapte compromiţătoare pentru persoana vătămată şi familia acesteia. De asemenea, ei s-au arătat nemulţumiţi de suma de 10.000, pe care în final au acceptat-o, urmând să revină după câteva zile pentru a primi restul sumei de până la 280.000 euro. La ieşirea din biroul lui Mircea Băsescu, inculpaţii au fost prinşi în flagrant având asupra lor suma de 10.000 de euro, se mai arată în motivare.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa susţine în motivare, cu privire la modalitatea de comitere a infracţiunii, că trebuie să se ţină seama de caracterul repetat al ameninţărilor exercitate asupra persoanei vătămate, precum şi de natura acestora, apte să încalce grav libertatea psihică a persoanei vătămate. Astfel, în mai multe rânduri, Marius Constantin şi soţia sa au exercitat ameninţări asupra lui Mircea Băsescu, afirmând că vor dezvălui în presa naţională detalii legate de potenţiale activităţi ilicite ale sale, cu scopul de a-l compromite.

"Numărul acestor acte de constrângere demonstrează perseverenţa infracţională a inculpaţilor, precum şi determinarea lor de a obţine o mare sumă de bani de la persoana vătămată. Pentru punerea în executare a acestei rezoluţii infracţionale, inculpatul şi soţia sa au călătorit distanţe apreciabile şi au vizitat-o pe persoana vătămată atât la domiciliu cât şi la locul de muncă. De altfel, practica inculpaţilor era de a veni neanunţaţi la locuinţa persoanei vătămate pentru a nu-i permite acesteia să ia măsuri pentru a-i evita ori pentru a anunţa organele de urmărire penală. De asemenea, nu se poate face abstracţie nici de împrejurarea că ameninţările proferate de inculpaţii Marius Constantin şi Anghel Izaura au constituit o continuare a constrângerilor exercitate asupra persoanei vătămate de către Florin Anghel şi Anghel Fănica", se arată în motivare.

Deliberând asupra propunerii de arestare preventivă formulată de procurori împotriva lui Marius Constantin, instanţa a avut în vedere şi faptul că acesta este membru al familiei Anghel, între care cel mai cunoscut este Sandu Anghel, socrul inculpatului, ale cărui legături cu lumea interlopă din regiunea Olteniei sunt de notorietate. De altfel, în prezent Sandu Anghel este încarcerat în Penitenciarul Colibaşi unde execută o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la omor calificat. Tot privaţi de libertate, sunt şi cumnaţii lui Marius Constantin, Florin Anghel şi Laurenţiu Anghel, precum şi soacra acestuia, Fănica Anghel.

"În aceste condiţii, există indicii conform cărora mediul din care provine inculpatul, precum şi anturajul său sunt de natură să îi creeze o predispoziţie faţă de încălcarea frecventă a legii, împrejurare care reclamă o reacţie fermă şi promptă. În acelaşi sens, din actele de urmărire penală rezultă că inculpatul era însoţit la momentul comiterii faptei de soţia sa, însărcinată în luna a şaptea dar şi de fratele minor al acesteia. De asemenea, inculpatul a comis fapta reţinută în sarcina sa în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind liberat din penitenciar de doar şapte luni, după executarea unei fracţii dintr-o pedeapsă privativă de libertate aplicată pentru o altă infracţiune de violenţă, respectiv tâlhărie în forma complicităţii", se mai menţionează în documentul citat.

Ginerele lui Bercea Mondial, acuzat că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, căruia i-ar fi cerut 280.000 de euro ameninţându-l că va face publice informaţii compromiţătoare, a fost arestat preventiv, vineri, seară, pentru 30 de zile, de Tribunalul Constanţa.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”