Motivare condamnare Relu Fenechiu: Dispreț total față de banul public
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu și ceilalți inculpați din dosarul "Transformatorul" au obținut venituri considerabile în detrimentul unei instituții publice, dovedind "un total dispreț față de banul public", se arată în motivarea de condamnare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța supremă a dat publicității miercuri motivele pentru care un complet format din cinci judecători, condus de Livia Stanciu, l-a condamnat în ianuarie 2014 pe Relu Fenechiu la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul".
"Faptele săvârșite de către inculpații Fenechiu Relu, Fenechiu Lucian și Damian Mihai Bogdan întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată și calificată. În acest context, instanța de control judiciar își însușește opinia exprimată de prima instanță, în sensul că activitatea infracțională ce a făcut obiectul prezentei cauze a avut ca unic scop obținerea de către complici a unor venituri considerabile în detrimentul patrimoniului unei instituții publice, dovedind un total dispreț față de banul public. Acest dispreț pentru finanțele unei instituții publice, dar și pentru mii de persoane fizice și juridice, conturează profilul inculpaților care, în schimbul unor avantaje imediate, au acceptat să încalce legea", se arată în motivare.
În opinia judecătorilor, în ultimii ani, în condițiile în care în societatea românească asistăm la o tendință de creștere a faptelor de corupție, ce au căpătat o amploare deosebită, "se impune ca justiția să riposteze cu fermitate ori de câte ori se probează asemenea cazuri, ca o dovadă a faptului că statul de drept nu asistă pasiv la amplificarea și propagarea acestora, la toate nivelurile, ci dimpotrivă, funcționează și, mai ales, reacționează prin autoritățile și pârghiile specifice puse în slujba propriilor cetățeni".
Pe de altă parte, instanța apreciază că foștii directori în cadrul SISEE Moldova, Ioan Turbatu, Ion Mărghidan și Petru Andronache, și-au îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor referitoare la derularea procedurilor pentru atribuirea contractelor de achiziție publică către firmele lui Relu Fenechiu.
Instanța mai apreciază că pedepsele aplicate inculpaților din acest dosar au menirea de a descuraja folosirea instituțiilor publice și a resurselor acestora în beneficiul unor persoane particulare, dar și implicarea ilegală a altor persoane particulare în asemenea activități.
Pe 30 ianuarie 2014, fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul".
De asemenea, Lucian Fenechiu, fratele lui Relu Fenechiu, a primit 5 ani de închisoare cu executare, aceeași pedeapsă primind și Mihai Bogdan Damian, administrator la compania Europlus SRL Iași.
Alte condamnări: Petru Andronache — 7 ani, Ioan Turbatu — 6 ani și Ioan Mărghidan — 6 ani de închisoare cu executare, aceștia fiind foști directori în cadrul SISEE Moldova.
Pe latură civilă, judecătorii au scăzut prejudiciul pe care frații Fenechiu și ceilalți inculpați trebuie să-l plătească în solidar, de la 6 milioane de lei în primă instanță la 5,7 milioane de lei.
Procurorii DNA susțin că, în perioada 2002-2005, SISEE Moldova a realizat achiziții de la cele patru firme menționate fără să respecte prevederile legislației cu privire la achizițiile publice, în condiții de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la prețuri de produse noi, transformatoare și întrerupătoare uzate și vechi, fabricate în anii 1970-1980.
Cea mai mare parte din aceste produse au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind, în final, achiziții de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile și cauzatoare de prejudicii bugetului societății, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.
SISEE Moldova a plătit pentru echipamentele cumpărate 6.406.976 lei fără TVA, din care au fost folosite efectiv doar câteva, în valoare de 79.586 lei (0,02%), restul de componente pentru sistemul energetic au rămas în stoc și reprezintă achiziții nejustificate în valoare de 6.327.390 lei fără TVA.
Prejudiciul total calculat inițial de procurori a fost de de 7.529.594,1 lei (6.327.390 lei, la care se adaugă TVA) și reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziționate, aflate în proporție de 99% și acum pe stoc.