Moţiunea de cenzură a fost RESPINSĂ/Penalul rămâne premier

Moţiunea de cenzură a fost RESPINSĂ/Penalul rămâne premier

Moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta a fost respinsă, fiind înregistrate 194 de voturi "pentru", faţă de 278 necesare pentru adoptare, alte 13 voturi fiind "împotrivă", iar 7 anulate. Potrivit rezultatului anunţat în plenul Parlamentului, au fost 207 voturi valabil exprimate, din care 194 "pentru" şi 13 "împotrivă".

Alte 7 voturi au fost anulate.

Pentru a fi adoptată, moţiunea ar fi trebuit să fie votată de 278 de parlamentari, adică jumătate plus unu din numărul aleşilor.

Moţiunea de cenzură inititulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!" a fost semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi doi de la grupul democrat-popular, restul fiind deputaţi şi senatori ai PNL.

Şedinţa a fost condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea

La şedinţă au participat premierul Victor Ponta şi membrii guvernului său.

Desfășurarea LIVE TEXT a evenimentului

BREAKING NEWS Motiunea a picat/Scorul a fost de 194 de voturi pentru moțiune, 13 împotrivă și 7 au fost anulate. Pentru ca moțiunea să treacă, liberalii aveau nevoie de 278 de voturi pentru.

12.50: S-a incheiat votul. Asteptam in citeva minute rezultatul

12.48: Serban Nicolae (senator PSD) a votat si el, in ciuda embargoului

12.40: Deputatii au terminat de votat, incep senatorii. Crin Antonescu discuta cu Victor Ponta, langa care se afla Gabriel Oprea

12,35: Si Victor Ponta a votat. Colegii sai din guvern nu si-au exprimat insa votul

12.31: Un parlamentar PSD, Bogdan Niculescu Duvaz, a votat, in ciuda consemnului din partid ca parlamentarii sa se abtina de la vot

12.30: Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a explicat ce au facut deputatii maghiari: Nu votam impotriva motiunii, fiecare va vota conform propriei constiinte. Unii au votat pentru, altii s-au abtinut

12.10: A inceput votul secret, cu bile. PSD-istii si UNPR-istii se plimba prin sala, stau in bancile lor, dar nu voteaza

12.05: Victor Ponta din nou la tribuna: Ii compara pe liberali cu Catavencu, Farfuridi si Branzovenescu
Imi pare rau ca nu am vorbit de guvernare. Am reusit dupa 7 ani de cadere sa ne intoarcem si sa depasim performantele economice din 2008
Saptamana viitoare dezbatem noul Cod Fiscal, esential pentru viitoarea dezvoltare a Romaniei
O veste proasta: la Chisinau avem o noua criza politica. Premierul de acolo - care e de la PPE - si-a dat demisia.
Moldova e o ofranda usoara pentru cei din Est care ii vor raul. Eu sint convins ca nu vreti acelasi lucru pentru Romania
Cred ca putem sa ferim Romania de o furtuna
Le multumesc tuturor colegilor din majoritate si mai ales colegilor din PSD pentru ca au rezistat atacurilor mincinoase ale propagandei
Cu o singura exceptie, v-ati ales lideri la PSD cu care va puteti mandri. Cand nu voi mai fi presedinte PSD, in nici un caz nu voi vota alaturi de PNL sa dau jos un guvern PSD, ca doar nu sunt prostanac

11.39. Vasile Blaga: Premierul Moldovei si-a dat demisia, declarand ca toti cetatenii sunt egali in fata legii.
Ponta a recurs la contramanifestatii. PNL a aminat protestul de azi pentru ca suntem un partid responsabil. Dar dvs. ati organizat nenumarate proteste in 2011-2012
Ponta arata ca un politician disperat, care are un singur gind: sa ramina in post indiferent de costuri
Ponta a indraznit ce nu a mai facut nimeni: sa blocheze si sa limiteze dreptul la vot al romanilor din Diaspora
Creste ruptura dintre guvernanti si cetateni
Demisia e o dovada de caracter si de responsabilitate, si dl Ponta a vazut o astfel de responsabilitate in guvernul sau
Votul in favoarea motiunii este un vot in favoarea interesului national al Romaniei

11.34: Cristiana Anghel (PC) are un discurs la adresa presedintelui Klaus Iohannis: "Dl Iohannis doreste sa aiba guvernul sau doar pentru confortul sau." Anghel a adus o cutie de plastilina: "Pentru PDL vopsit in PNL sa isi confectioneze guvernele."

11.32: Au mai luat cuvantul Marton Arpad (UDMR), Eugen Tomac (PMP), Mircea Geoana (PSRO).

11.20: Alina Gorghiu il descrie pe Tariceanu "berbecele PSD"

11.15: Calin Popescu Tariceanu a luat cuvantul dupa Alina Gorghiu si a acuzat-o de ipocrizie, dat fiind faptul ca ea insasi a fost aleasa pe listele USL

11.03 Vorbeste Alina Gorghiu: "Fac un apel la parlamentarii majoritatii sa se comporte ca niste oameni responsabili, nu ca niste oi intr-un staul." (mai multi parlamentari au huiduit)

Alina Gorghiu:

"Cer azi scuze pentru votul nostru, a fost o greseala a PNL cind l-am votat pe acest premier
Le cer scuze pentru ca v-am ajutat sa deveniti ceea ce sunteti azi
Cred ca e momentul sa va si dvs. scuze
Sint convinsa ca singurul dvs regret e faptul ca nu i-ati arestat pe romanii care au stat la cozi prin Europa
Alina Gorghiu, apel la parlamentarii PSD folosind un citat din Victor Ponta (versiunea 2012): Ma adresez parlamentarilor majoritatii: fac un apel sa se comporte ca niste oameni responsabili, nu ca niste oi inchise intr-un staul
Teama se regaseste in toate actiunile lui Victor Ponta: teama de alegeri, de proteste, de critica, de propriii cetateni si de presa libera
Nimic diferit de manifestarile oricarui dictator din lume. Aveti acelasi modus operandi
Domnilor din PSD, stiu ca nu-l mai vreti pe Victor Ponta preseditne al partidului. Azi puiteti pierde guvernarea, dar puteti recistiga respectul
Nu fiti spectatori, fiti parlamentari
Nu fiti siamezii lui Victor Ponta"

11.02. Victor Ponta si-a incheiat discursul in aplauzele colegilor.

Victor Ponta:

"Nu mi s-a intamplat pana acum sa particip la o motiune de cenzura care nu presupune activitatea guvernului, ci activitatea parlamentului."

Am vazut ca se discuta alegerile locale. Ati votat o lege. Pe legea noua se organizeaza alegeri din cate am inteles de la sefii de consilii judetene la Cluj. (alegeri partiale - n.r.)

Motiunea are ca scop critica activitatii guvernului, am vazut ca nu e vorba de asa ceva in motiunea dvs. si mai are ca scop dovedirea unei alte majortiati, unei alternative la guvern. Nu exista alternativa si se va vedea ca nu exista nici alta majoritate.

Nu acuz opozitia de faptul ca nefiind in stare sa dea jos guvernul asteapta ca un procuror sa o faca in locul sau. Daca dvs credeti ca este un bun precedent pt democratia din Romania care un guvern sa nu se schimbe in parlament sau in alegeri ci prin vointa unui procuror cred ca este foarte grav si cred ca va veni un timp cand va veti da seama de acest lucru. "

10.55 Citirea motiunii s-a incheiat. Premierul Victor Ponta isi incepe discursul in care isi prezinta pozitia.

10.53: Crin Antonescu, fost presedinte PNL: "Votez pentru motiune, pentru ca acest Guvern trebuie sa cada, nu atat pentru ca nu aveam inca o lege a votului pentru diaspora, dar pentru ca Guvernul trebuie sa organizeze alegeri in circumscriprii unde este obligat sa o faca. Nu trebuie sa te erijezi in aparator al Parlamentului cat timp nu faci un lucru elementar, sa organizezi alegeri."

10.35 Ponta este în birou la Zgonea și discută cu Ghiță.

10.32 Parlamentarii PSD au primit liber să plece după discursul lui Ponta

10.30: Senatorul PNL Viorel Badea citeste motiunea de cenzura. Victor Ponta a iesit din sala chiar cand aceasta a inceput sa citeasca.
10.21: Cu 365 voturi pentru si o abtinere, niciun vot impotriva, timpii de dezbatere au fost aprobati.
10.18 A inceput sedinta, se supune la vot ordinea de zi. Pentru aceasta au fost exprimate 354 de voturi. Victor Ponta si ministrii sai sunt in plenul Parlamentului

10.15 Deputatul independent Sebastian Ghita s-a inscris, vineri, in UNPR, au declarat agentiei Mediafax surse politice. 

Sebastian Ghita a demisionat din PSD dupa alegerile prezidentiale din noiembrie 2014.

10.08 Victor Ponta se afla in biroul presedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, alaturi de liderii coalitiei Gabriel Oprea si Calin Popescu Tariceanu.

10.04 Liderul PSD, premierul Victor Ponta, sustine ca are emotii legate de votul privind motiunea de cenzura. "Sigur ca am emotii. Este motiune de cenzura si sunt prim-ministru al Romaniei", a spus Ponta, sosit la Parlament.

10.00 Ludovic Orban, PNL: In mod evident decizia PSD, UNPR, dar si PC de a sta in banci este o decizie care descalifica definitiv conducerea PSD si UNPR. Sa stai ca oile in staul este cea mai mare umilinta.

9.58 Parlamentarii au inceput sa se adune in plen, deocamdata deputatii si senatorii discuta intre ei

Cifrele moțiunii:

Din totalul de 554 de parlamentari, este nevoie de 278 de voturi
Grupul PNL are 174 de parlamentari
PSD (grupul include si UNPR): 261 (207 PSD + 54 UNPR)

PC-PLR: 38
UDMR: 25
Minoritati: 17

Democrat Popular: 14 (exista grup doar in Camera Deputatilor)
Independenti: 25

Cum se poziționează diferite partide:

PSD si UNPR au anunțat că se abțin
UDMR: Kelemen Hunor a afirmat ca reprezentantii UDMR nu vor vota impotriva, "probabil ca unii vor vota motiunea, altii se vor abtine".
PSRO, partidul lui Mircea Geoana (12 parlamentari): voteaza pentru. 

Minoritățile susțin Coaliția

                                     --------------------------

Moţiunea de cenzură inititulată “Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!” este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi doi de la grupul democrat-popular, restul fiind deputaţi şi senatori ai PNL.

Pentru a fi adoptată, moţiunea ar trebui să fie votată de 278 de parlamentari, adică jumătate plus unu din numărul aleşilor, iar, în acest momnet, matematic, PNL nu a reuşit să adune aceste voturi.

Practic, coaliţia majoritară care susţine guvernul, formată din PSD, UNPR, PC, PLR, întruneşte 298 de parlamentari, la care s-ar adăuga 17 deputaţi ai minorităţilor naţionale care, de obicei, votează cu puterea.Iar în favoarea moţiunii de cenzură ar fi opoziţia formată din PNL cu 174 de parlamentari, la care s-ar aduna încă 12 parlamentari neafiliaţi care aparţin PSRO lui Mircea Geoană. Mai sunt 14 deputaţi din grupul popular-democrat şi încă 14 parlamentari neafiliaţi care ar putea să se alăture..

UDMR, care numără 25 de parlamentari, a anunţat că nu va vota împotriva moţiuni, dar că unii dintre ei vor vota pentru, iar alţii se vor abţine.

Deci, teoretic, vor fi cel puţin 315 parlamentari împotriva moţiunii de cenzură şi doar maximum 214 pentru moţiune. Rămâne de văzut şi cum va vota UDMR şi câţi aleşi din alte partide s-ar răzgândi să treacă pe baricada susţinătorilor moţiunii.

Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a spus că, uitându-se la "matematica parlamentară", ar spune că nu sunt şanse foarte mari ca moţiunea de cenzură să treacă, dar se bazează "pe buna-credinţă faţă de propriul electorat" a unora de la PSD şi UNPR. Liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban a spus şi el că PNL negociază punctual cu fiecare parlamentar, pentru a obţine voturile necesare adoptării moţiunii,

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor s-a arătat sceptic faţă de şansele moţiunii de cenzură şi a spus că este "exclus" ca voturile lipsă să vină de la parlamentari ai Puterii, el precizând că reprezentanţii UDMR nu vor vota împotrivă, "'probabil că unii vor vota moţiunea, alţii se vor abţine".

Deşi PNL spera ca UNPR să se întoarcă împotriva guvernului, preşedintele UNPR Gabriel Oprea a declarat că este într-o coaliţie de guvernare, este un om serios şi şi-a dat cuvântul că susţine guvernul.

Strategia PSD este ca parlamentarii partidului să fie prezenţi la moţiunea de cenzură depusă, dar să nu voteze, fiind treaba opoziţiei să obţină voturile necesare, a anunţat preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Rovana Plumb. Aceeaşi atitudine o va adopta şi UNPR.

Parlamentarii vor avea un timp de 91 de minute pentru a-şi expune punctele de vedere la dezbaterea din plen a moţiunii de cenzură, iar Guvernul va avea o oră la dispoziţie.

Subiectul moţiunea de cenzură este votul prin corespondenţă.

În moţiunea de cenzură se arată că Victor Ponta ar fi vrut să ajungă preşedintele României "prin sabotarea deliberată a românilor din Diaspora" şi că "este timpul să recunoască şi să părăească puterea".

"Dacă Victor Ponta a blocat, cu rea intenţie, votul românilor la alegerile prezidenţiale pentru străinătate, acum recidivează. Refuză organizarea alegerilor parţiale locale şi parlamentare. Pentru acest lucru, care este un derapaj grav de la normele democratice, el trebuie sancţionat. Victor Ponta a fost trimis acasă deja, la prezidenţiale. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi noi, astăzi, aici, în Parlament!", se menţionează în moţiune.

"Dacă veţi vota moţiunea de cenzură înseamnă că aţi înţeles deja mesajul dat de alegători în noiembrie 2014. Atunci, românii din străinătate au ieşit în stradă şi au strigat «Vrem să votăm!». Acum, românii din ţară - mulţi dintre ei - nu au reprezentanţi. Nu ies şi nu-şi strigă nemulţumirea în stradă, dar vocea lor e exprimată de instanţele din România, care, rând pe rând, obligă Guvernul Ponta să organizeze alegeri. Dacă nu veţi vota moţiunea de cenzură, veţi arăta că sunteţi rupţi de cetăţeni, de proprii voştri alegători. A vota împotriva moţiunii de cenzură echivalează cu a gira acţiunile nedemocratice ale Guvernului Ponta, a fi de acord cu blocarea votului în Diaspora şi în ţară, a accepta subminarea principiilor democratice. Stimaţi parlamentari, când veţi merge în faţa urnelor de vot, pentru a vă pronunţa asupra acestei moţiuni de cenzură, vă rog să vă amintiţi că, aşa cum spuneam la început, alegerile reprezintă fundamentul democraţiei, în timp ce reprezentarea este esenţa democraţiei", se mai spune în moţiune.

Iniţial, şi PNL şi PSD au cerut autorizaţie pentru organizarea de mitinguri în jurul Parlamentului în ziua în care se dezbate moţiunea, dar au renunţat, întâi PNL şi apoi PSD, motivând că nu vor să perturbe ordinea publică.




populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”