Moștenitorul imperiului Samsung a fost eliberat mai devreme din închisoare în interes național

Moștenitorul imperiului Samsung a fost eliberat mai devreme din închisoare în interes național

Vicepreședintele Samsung, Jay Y. Lee, condamnat pentru dare de mită și deturnare de fonduri, a fost eliberat condiționat vineri. Gigantul tech speră că acesta se va reîntoarce în curând la muncă pentru a lua decizii privind investiții importante, conform Reuters .

Comunitatea de afaceri dar și o parte a publicului au sprijinit puternic eliberarea sa condiționată, în contextul îngrijorărilor că nu sunt luate importante decizii strategice în cadrul celui mai mare producător de cipuri de memorie și telefoane. Însă, grupurile civice au criticat eliberarea sa ca fiind un alt semn de indulgență față de elita țării.

Lee, în vârstă de 53 de ani, a apărut în fața reporterilor mult mai slab față de când a fost reținut în ianuarie. Condamnat pentru mituirea unui prieten al fostului președinte Park Geun-hye, acesta a executat 18 luni dintr-o sentință revizuită de 30 de luni.

“Am provocat multă îngrijorare pentru oameni. Îmi cer scuze. Ascult îngrijorările, criticile și așteptările înalte față de mine. Voi munci mai mult”, le-a spus Lee reporterilor.

Lee s-a dus direct către sediul Samsung, după eliberarea sa.

Biroul președintelui Moon Jae-in a transmis într-un comunicat vineri că decizia de a-l elibera condiționat pe Lee a fost luată în interes național și a cerut înțelegere din partea publicului.

“Suntem foarte conștienți că există viziuni pro și contra în privința eliberării condiționate a vicepreședintelui Jay Y. Lee. Viziunile populației care se opune sunt de asemenea îndreptățite”, spune acesta.

„Pe de altă parte, sunt mulți oameni care au cerut eliberarea sa condiționată în această criză severă, sperând că va ajuta țara în privința semiconductorilor și vaccinurilor”, mai spune șeful statului sud-coreean.

Însă, înainte de a-și relua munca, Lee trebuie să obțină aprobarea separată a Ministerului Justiției, deși decizia este o formalitate.

Lee Kyungmook, profesor la Școala de Business din Universitatea Națională din Seoul, se așteaptă ca “eliberarea sa să grăbească luarea deciziilor din munca sa privind fuziunile și achizițiile și restructurarea grupului”. “Scopul eliberării este ca Lee să conducă afacerea”.

Deși cea mai mare companie din Coreea de Sud are trei directori executivi care se ocupă de principalele divizii iar operațiunile de zi cu zi nu au fost afectate de absența lui Lee, surse din cadrul companiei au declarat pentru Reuters că principalele investiții care atrag resurse din toate diviziile ar trebui făcute doar de către Lee.

În mod particular, acesta este așteptat să ia decizia finală privind locația unei fabrici de 17 miliarde de dolari în SUA, care va produce cipuri de procesare avansate.

Totodată, în mod simbolic, Samsung a ales ziua de joi pentru a face un anunț în privința unei promisiuni făcute de Lee, anume că a semnat primele acorduri cu patru sindicate de muncă din compania, prin care li se va permite să activeze.

Lee a promit în mai 2020 că va îmbunătăți drepturile angajaților. Un grup de angajați Samsung au fost găsiți vinovați de sabotarea activităților sindicale.

Lee a executat inițal, din august 2017, un an de închisoare, dintr-o condamnare de 5 ani, care mai târziu a fost suspendată. Această decizie în instanță a fost apoi inversată și deși sentința a fost micșorată, a fost trimis înapoi la închisoare în ianuarie 2021.

Ministerul Justiției a relaxat, luna trecută, condițiile de eliberare pentru făptașii la prima condamnare care au avut o bună purtare. Astfel aceștia trebuie să execute 60% din sentință, față de anteriorul procent de 80%.

Lee mai este acuzat într-un alt proces în privința unei fraude contabile și a manipulării de prețuri a acțiunilor legate de o fuziune a două companii Samsung din 2015.

Prima audiere a unui caz separat în care este acuzat de folosirea ilegală a unui sedativ ar trebui să aibă loc pe 7 septembrie.

Lee a negat acuzațiile din ambele cazuri.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”