Cu o zi înainte de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Biserica Ortodoxă a fixat sâmbăta morților sau moșii de iarnă, moment în care cei vii dau de pomană pentru „sufletele” răposaților.

Pomenirea morților FOTO: Shutterstock

Tradiția creștină spune că pomenirea morților constă, pe lângă slujba religioasă, în oferirea de bucate sau băuturi vecinilor, rudelor și, mai ales, sărmanilor. Această pomană se dă „de sufletul morților”.

Ziua de sâmbătă, pentru pomenirea morților, nu este aleasă întâmplător. Într-o sâmbătă, spun teologii, trupul lui Iisus a stat în mormânt. De aceea, două zile de sâmbătă de peste an sunt stabilite ca zile speciale de pomenire a morților în Biserica Ortodoxă. Este vorba despre sâmbăta dinaintea Duminicii Lăsatului sec de carne sau a înfricoșătoarei Judecăți (moșii de iarnă) şi sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (moşii de vară).

Denumirea de „moşi” date acestor zile vine de la cuvântul „moş” care-i denumeşte pe înaintaşii noştri, pe moşi-strămoşii noştri.

Ce se dă de poamnă la Moșii de iarnă

În sâmbetele morților, în biserici se fac slujbe de pomenire a celor răposaţi , a moşilor şi strămoşilor noştri. În cazul Moşilor de Iarnă (18 februarie), pomenirea se face exact cu o zi înainte ca Biserica să aibă stabilită Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, atunci când atât morţii, cât şi cei vii, vor da socoteală în faţa Dreptului Judecător.

Tradiţia spune că în ziua Moşilor de Iarnă se dă de pomană mâncare: sarmale, piftie, friptură, plăcinte, brânză, colivă şi colaci. La slujba de la biserică, preotul binecuvântează coliva şi vinul, care apoi se împart de pomană alături de pachetele cu mâncare şi o lumânare aprinsă. Un alt obicei impune ca în cimitir, la mormintele celor dragi, credincioşii trebuie să aprindă două lumânări, flacăra acestora încălzind sufletele morţilor.

În sâmbăta moşilor de iarnă, femeile nu trebuie să muncească, nu mătură şi nu spală haine. Se spune că cine munceşte în această zi tremură ca piftia.

În vechime, când un credincios dădea de pomană ceva de sufletul unui răposat spunea: „Primește plăcintele, laptele (sau ce este) de sufletul tatei, mamei sau a lui … (se rostea numele)”. Cel care primea pomana răspundea: „Dumnezeu să primească!”.