Moscova va considera noi sancţiuni americane drept o declaraţie de război economic (Medvedev)

Moscova va considera noi sancţiuni americane drept o declaraţie de război economic (Medvedev)

Rusia ar putea avea în vedere un război economic dacă Statele Unite impun interdicţii asupra unor bănci sau unei anumite valute, a declarat vineri premierul rus Dmitri Medvedev, citat de TASS, Reuters şi AFP.

"Nu vreau să comentez despre discuţii privind viitoare sancţiuni, dar pot să spun un lucru: dacă va urma o interdicţie asupra operaţiunilor unei bănci sau asupra utilizării unei valute sau alteia, acest lucru va trebui numit în mod clar o declaraţie de război economic", a spus Medvedev.

"Şi va fi necesar de reacţionat la acest război prin mijloace economice, politice sau, dacă e nevoie, prin alte mijloace. Iar prietenii noştri americani trebuie să înţeleagă acest lucru", a adăugat premierul rus.

Joi, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a avertizat că Rusia va elabora "măsuri de retorsiune" la noile sancţiuni anunţate de Washington împotriva Moscovei în legătură cu atacul cu agent neurotoxic Noviciok în Marea Britanie.

Sancţiunile anunţate miercuri de SUA se referă la mărfuri controlate sensibile din punct de vedere al securităţii naţionale, după cum a indicat pentru presă un înalt oficial al Departamentului de Stat, citând legea americană din 1991 privind eliminarea folosirii armelor chimice şi biologice.

Miercuri, publicaţia rusă Kommersant a dezvăluit ceea ce a numit a fi un proiect de sancţiuni americane care ar cere, între altele, o anchetă asupra presupusei averi personale a preşedintelui rus Vladimir Putin şi ar interzice cetăţenilor americani să cumpere obligaţiuni suverane ruse. Potrivit Kommersant, proiectul ar viza de asemenea importante bănci publice ruse ca Sberbank, VTB şi Gazprombank, dar şi sectorul hidrocarburilor, esenţial pentru economia Rusiei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?