Moscova să cumpere de la China fostul portavion sovietic „Variag”, propune un deputat rus

Moscova să cumpere de la China fostul portavion sovietic „Variag”, propune un deputat rus

Un deputat rus a propus ca Moscova să cumpere de la Beijing fostul portavion sovietic „Variag” care a devenit primul portavion al Chinei, relatează Insider.

Portavionul Amiral Kuznetov se află într-o condiție proastă Foto Directia de Informatii a Ucrainei

Portavionul Amiral Kuznetov se află într-o condiție proastă Foto Directia de Informatii a Ucrainei

Amiralul Kuznețov, portavionul Moscovei, este într-o condiție foarte proastă și nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar în prezent se află pentru reparații la un șantier naval din Murmansk. Lansat în 1985, acest portavion a avut o istorie nefericită, după ce a suferit numeroase defecțiuni și accidente, unele de-a dreptul bizare.

Deputatul din partea Partidului Liberal Democrat din Rusia Serghei Karghinov, membru al Comisei pentru Orientul Îndepărtat și Arctica din Duma de Stat, a deplâns faptul că după destrămarea URSS, nava a ajuns la Ucraina care a vândut-o „pe câteva sticle de votcă, la preț de fier vechi”.

Propunerea lui Karghinov este ca Moscova să cumpere acestă navă de la partea chineză și să devină noua navă-amiral a Flotei Mării Negre.

„Variag” considerată nava-soră a Amiralului Kuznețov era în construcție în 1991, când, odată cu destrămarea URSS, navele din Flota Mării Negre au fost împărțite între Rusia și Ucraina.

Portavionul a revenit Ucrainei, care a decis să vândă Variag unui cumpărător chinez contra sumei de 20 de milioane de dolari după ce acesta s-a arătat interesat să-l transforme într-un cazino plutitor.

Aproape că s-a scufundat în timp ce era remorcat spre China, astfel că a ajuns într-un șantier naval unde a fost recondiționat pentru scopul lui original și a devenit „Liaoning”, primul portavion al marinei chineze.

Lansat la apă în 2012, portavionul este dotat acum cu o flotă de 40 de avioane de luptă și elicoptere. Pentru ca povestea să devină și mai bizară, portavionul transportă avionul de luptă J-15, o copie nelicențiată chineză a avionului rusesc Suhoi-33.

China a achiziționat un prototip Su-33 din Ucraina pe care l-a folosit pentru a dezvolta J-15. Totuși exemplarele chinezești aveau obiceiul de a se prăbuși, lucru pe care presa rusă l-a aplaudat.

China lansat în 2022 al treilea portavion al său, Fujian ale cărui capabilități se apropie de portavioanele propulsate nuclear ale US Navy.

Puterea aeriană și navală a Rusiei i-a fost remarcabil de nefolositoare de-a lungul războiului din Ucraina, scrie Insider. Avioanele sale de luptă s-au limitat, în cea mai mare parte, la atacuri cu rază lungă de acțiune, iar navele sale de război au fost mai puțin active de la scufundarea Moskva, nava amiral a Flotei Mării Negre.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…