Unul dintre cele mai fascinante și totodată discrete personaje din istoria românilor a fost colonelul Nicolae Pisoski, prieten loial, dar și aghiotant al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Revoluționar și progresist acesta a evitat lumina reflectoarelor deși a decis soarta Principatelor, în anul 1859.

Istoria României are câteva personalități foarte cunoscute care au modelat destinul acestei națiuni. Există însă și personaje care au avut un impact major în construcția României moderne, cu rol decisiv în momente cheie ale devenirii statale de astăzi, dar care au preferat să stea departe de lumina reflectoarelor. Acei eroi din umbră ai României. Printre aceștia se află și un botoșănean cu origini poloneze, colonelul Nicolae Pisoski, un personaj fascinant și misterios, în același timp.

Momentele care au decis soarta Principatelor

În urma Tratatului de Pace de la Paris din 1856, cel care încheia în mod oficial Războiul Crimeii (1853-1856), erau organizate Adunările Ad-Hoc prin care populația era consultată privind organizarea Principatelor Române și unirea lor într-o formațiune politică cu domnitori și guverne separate dar câteva instituții comune. Adică o uniune parțială. Marile Puteri Occidentale doreau realizarea unui stat tampon în calea expansionismului rusesc. Pentru patrioții români, mai ales pentru intelectualii și boierii progresiști era o șansă nesperată de care doreau să profite la maxim. Era singurul moment în care Moldova și Valahia puteau păși împreună pe calea modernității.

Rezultatele alegerilor Ad-Hoc, deși cu peripeții și intruziuni din partea marilor puteri dușmane, au fost clare. Românii doreau unirea Principatelor. Au fost constituite Adunări Elective atât în Moldova cât și în Țara Românească pentru alegerea domnitorilor. Cu domnitori și guverne separate, unirea românilor nu era completă, era fragilă și reversibilă în orice moment. Aici însă intervin patrioții români, cu o inteligență și o putere de acțiune sclipitoare. Mai ales personajul despre care am discutat la începutul articolului, colonelul Nicolae Pisoski (n.r. în anul 1858-1859 avea gradul de maior). Marea Adunare Electivă a Moldovei era formată din 50 de deputați aleși din rândul boierimii (majoritatea), a târgoveților, dar și a țărănimii (cei mai puțini).

Adunarea era divizată între Partida Națională (progresistă, cu boierime mică și mijlocie, târgoveți, în general oameni tineri) și Partida Conservatoare (formată din marii boieri și clerici). Partida Conservatoare îl susținea ca domn pe Grigore Sturza. Deși majoritară, cu 33 de deputați față de cei 20 conservatori, Partida Națională nu avea încă un candidat ales. Situația era gravă, fiindcă dacă Partida Națională se dovedea indecisă și dezbinată, conservatorii s-ar fi impus ușor, chiar și în minoritate. În ziua de 3 ianuarie, acasă la Costache Rolla, în Iași, în actuala „Sală Elefant” a Muzeului de Istorie Naturală din Iași, Partida Națională s-a întrunit pentru a se înțelege asupra unui candidat pe care să-l susțină. Erau luați în calcul Vasile Alecsandri, Costache Negri dar și alții. Primii doi au refuzat categoric. Situația era deosebit de gravă. Membrii Partidei Naționale se certau pe nominalizări, iar momentul prielnic al națiunii române risca să le scape printre degete. Era ora 23.00 și certurile continuau, fără nicio hotărâre.

Omul care a impus pe domnul Unirii

În acel moment a intervenit personajul nostru. Nicolae Pisoski a făcut un semn discret lui Lascăr Rosetti care a închis ușile sălii. Pisoski s-a ridicat și a spus că nimeni nu iese din aceea sală până nu se face o nominalizare. Ba chiar ar fi scos și revolverul.

Într-una dintre variante se precizează că a amenințat că-și zboară creierii dacă nu se hotărăsc asupra unui candidat. Cealaltă variantă indică faptul că Pisoski i-ar fi amenințat pe deputați că le zboară creierii dacă nu decid mai repede. „Iniţial Alexandru D. Xenopol în cunoscuta sa lucrare „Istoria românilor în Dacia Traiană” , spune că N. Pisoschi ar fi împiedicat ieşirea deputaţilor progresişti silindu-i să reia discuţiile (...) În unele lucrări, referitoare la acest eveniment crucial din istoria naţională, de curând puse în circuitul ştiinţific, se menţionează că lui Nicolae Pioschi i-a revenit acest rol. Frederic Dame, în lucrarea referitoare la "Istoria României contemporane de la reîntronarea domnilor pămînteni până în zilele noastre" atestă că Nicolae Pisoschi s-a postat la ușa camerei spunând că-și zboară creierii dacă nu se va lua o decizie în aceea ședință”, precizează specialistul Maria Dogaru în articolul „Din galerie participanților la lupta pentru Unire-Nicolae Pisoschi”, din revista de specialitate, Hierasus.

„A fost un moment decisiv. Au fost închise uşile sălii şi nimeni nu mai putea ieşi până nu era impusă clar o nominalizare, care să fie prezentată în adunare în marea şedinţă de pe 5 ianuarie“, preciza și istoricul botoşănean Sergiu Balanovici. Mai mult decât atât, Nicolae Pisoski l-a propus fără drept de apel pe Alexandru Ioan Cuza, fostul pârcălab de Galați, candidatul Partidei Naționale. Nimeni nu a mai crâcnit. Partida Națională a mers cu propunerea în Marea Adunare Electivă și s-a impus cu majoritatea de voturi.

Se presupune că tot Pisoski ar fi venit cu ideea ca Alexandru Ioan Cuza să fie propus și în Țara Românească. În orice caz, Pisoski a gonit imediat către Valahia pentru a transmite Partidei Naționale alegerea moldovenilor și dorința de a-i susține. Și la București, boierii progresiști s-au impus, și cu ajutorul mulțimii chemată să pună presiune pe conservatori, iar Europa a fost pusă în fața faptului împlinit. Țările Române se uneau și pășeau pe drumul modernității.

„Moș Pisoi”, prietenul și omul de bază al lui Cuza

Nominalizarea lui Alexandru Ioan Cuza nu a fost o întâmplare pentru Pisoski sau o inspirație de moment. Acesta era bun prieten cu viitorul domnitor. Aceștia se cunoșteau încă din anul 1848, atunci când Pisoski semnează alături de Cuza, Alecsandri și Costache Negri, memoriul adresat lui Soliman Pașa, împotriva regimului domnitorului Mihail Sturdza.

Ulterior, surghiunit în urma revoluției de la 1848, Pisoski se va reîntâlni cu Alexandru Ioan Cuza în străinătate. „După înăbuşirea revoluţiei, N. Pisoschi a plecat în străinătate. A luat drumul Occidentului, s-a oprit la Viena unde s-a întâlnit cu Alexandru I. Cuza şi Dimitrie Rosetti dar şi alţi revoluţionari fiind cu toţii martorii unor confruntări politice de amploare”, precizează Maria Dogaru în aceeași lucrare.

După dubla alegere a lui Cuza, Pisoski devine aghitantul domnitorului. Deși era un personaj de vază al Partidei Naționale, un om căruia i se datora practic nominalizarea lui Cuza, Pisoski preferă să rămână departe de lumina reflectoarelor, un prieten și aliat devotat al lui Cuza.

„Ca aghiotant, Pisoski l-a însoţit peste tot pe Cuza. Îl apăra de eventualele agresiuni, fiind mereu înarmat, îl apăra de scandaluri şi îi era şi prieten bun. Pisoski a fost genul de militar căruia îi plăcea să-şi facă datoria, nu să străluceasă în lumina reflectoarelor“, preciza istoricul Gheorghe Median. Era foarte apreciat de contemporani, văzut ca un patriot, un om dedicat datoriei și onoarei. Prietenul său, Vasile Alecsandri l-a poreclit „Moș Pisoi” pentru seriozitatea sa legendară.

Ba chiar i-a compus și o poezie în anul 1878. „Frate Pisoschi/ A tale versuri prietinoase/ În al meu suflet au deşteptat/ Simţiri plăcute, simţiri duioase/ Şi un dor de viaţă îndelungat/ Eu sunt ferice că Poezia/ Mi-au dus la gură al ei pahar;/ Şi-n danţ când intră azi România/ Mi-e drag a zice ca-s lăutar./ Dar ce îmi place şi mult şi bine/ E că în iarna mă simt cu foc/ Şi că pot încă, frate, cu tine/ Să intru-n horă, să salt în joc./ Sus, dar uncheşe, cu voie bună,/ Sprinten şi mândru dă din picior!/ Ginta latină să readună./ Ca să-şi croiască nou vitor!/ Zvârle în aer sus pălăria/ Împodobită cu scumpe flori/Şi strigă: Vivat! căci România/ E-ncoronată de-a ei surori!“

Pisoski i-a rămas mereu aproape lui Cuza. În noaptea loviturii de palat a încercat să-l apere, iar după aceea l-a urmat în exil. A demisionat din armată și a rămas alături de Cuza până la moartea sa. După care s-a reîntors în Botoșaniul său natal.

Revoluționar și mare patriot

Nicolae Pisoski a fost un personaj fascinant. Provenea dintr-o familie de boieri cu origini poloneze. S-a născut la Botoșani în anul 1812, fiu al stolnicului Costache Pisoski și al Mariei Brănișteanu. Era cel de-al șaselea dintre cei opt copii ai familiei. „Leşi, peste 180 de ani veniţi, au fost boiernaşi, pănă pe vremea domnului Cantimir. Atunce, unul din ei s-au făcut pitar şi tot între boiari au fost şi cu cinuri, şi fără cinuri, pănă la domnul Calimah, când pe un Mihalachi, ce au fost samiş la Tecuci, l-au făcut paharnic şi pe Costachi stolnic“, se arată în „Arhondologia Moldovei“ scrisă de paharnicul Constantin Sion.

Nicolae a făcut primii ani de școală la Botoșani urmând după aceea școli particulare la Iași. A fost, mai apoi, unul dintre primii recruți ai Miliției Pământene, înființată după Tratatul de la Adrianopole din 1829, dornic să-și servească țara. Om cultivat și inteligent, Pisoski a fost recrutat în administrație. Este angajat în Departamentul de Interne al Moldovei și reprezintă Guvernul de la Iași în comisia pentru demilitarea graniței dintre Moldova și Transilvania. În 1849 ajunge la rangul de postelnic iar la începutul anilor 50 ai secolului XIX este numit ispravnic al ținutului Botoșanilor (adică conducător al întregului județ sau ținut). Pisoski a fost însă în primul rând un patriot. A renunțat inclusiv la funcțiile sale, bine plătite, pentru a lupta pentru cauza națională. În 1844 participă la acțiuni revoluționare împotriva domnitorului și este surghiunit la o mănăstire. În 1848, participă la Revoluție, la Iași și mai apoi la Cernăuți facilitând legăturile cu revoluționarii transilvăneni. Este mereu un pion important al Partidei Naționale, un susținător al modernizării Principatelor. Visa la unirea Moldovei cu Valahia sub sceptrul unui domnitor străin.

L-a nominalizat pe Cuza fiindcă așa o cereau împrejurările. Și a rămas fidel hotărârii sale. În anul 1856, Pisoski a făcut parte din grupul celor 12 care la 25 mai au înființat Societatea Unirii, cu rol deosebit de important în Unirea Principatelor din 1859. După moartea lui Alexandru Ioan Cuza , în anul 1873, „Moș Pisoi” revine de la Heidelberg, în târgul său natal. Pe atunci, Botoșaniul era un oraș cosmopolit, dezvoltat, un hub negustoresc multi-etnic. „S-a reîntors apoi la Botoşani, unde era zărit adesea la balconul casei sale. Este descris de Nicolae Iorga ca fiind un bărbat în vârstă, demn şi cu un barbişon alb care ieşea la balconaşul casei sale”, preciza istoricul Gheorghe Median. Pisoski a murit în anul 1888.

Casa lui Pisoski, muzeu de artă

Superba casă a lui Nicolae Pisoski se află în capătul Pietonalului Unirii, în municipiul Botoșani, chiar vizavi de clădirea Muzeului Județean de Istorie. O zonă absolut încântătoare a orașului, peste drum de Grădina Publică Vârnav, astăzi Parcul „Mihai Eminescu”. După venirea comuniștilor casa a fost transformată în sediul Securității. Mai apoi, după 1990 a găzduit Serviciul Pașapoarte și mai apoi cel de Evidență a Populației. Ulterior a rămas în paragină. Consiliul Județean va adopta, săptămâna viitoare, o horărâre prin care va trece casa lui Pisoski în domeniul public al județului. Casa ar urma să fie reabilitată complet și transformată în Muzeu de Artă Plastică.