„Rana pe care o căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462 nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiasă ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie, ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii”, spune Constantin C. Giurăscu, în lucrarea sa „Istoria Românilor”, volumul 2.

Este însă puțin probabil ca o rană să nu se închidă patru decenii. Un cronicar polonez oferă însă alte indicii și o altă variantă.

Voievodul ar fi fost chinuit de podagră. Mai precis, este vorba despre o afecțiune considerată boala oamenilor bogați. Se caracterizează prin acumularea acidului uric, cristalizându-se în articulații și în jurul acestora. Apare la încheieturile picioarelor, la degetul mare, dar, fără tratament şi regim alimentar, se poate generaliza la toate încheieturile. Era agravată de consumul excesiv de carne de vânat și vin.

„În anul 1504, în 2 iulie, marţi, ora 1,00 după răsăritul soarelui, din voia destinului, muri Ştefan, voievodul Moldovei, împovărat de lupte, bătrâneţe şi podagră.”, scria cronicarul polonez Miechowski.

Deși podagra sau guta pot duce la imobilizarea pacientului, adică Ștefan cel Mare este posibil să fi fost țintuit la pat în ultimul an de viață, nu este o afecțiune fatală. Este posibil ca voievodul să fi suferit chiar și de diabet, care netratat a dus la deces. O cauză concludentă a decesului lui Ștefan cel Mare nu este însă cunoscută.

Vlad Țepeș, omorât, dar de cine?

Vlad Țepeș este un alt voievod cu o notorietate covârșitoare și nu doar în istoria românilor. La fel ca și în cazul lui Ștefan cel Mare, atât viața personală cât și domnia îi sunt destul de cunoscute. Când vine vorba însă de modul în care a murit încep să apară necunoscutele.

Dacă la voievodul moldovean se știe cu certitudine că a fost chinuit de o boală, la Vlad Țepeș se știe clar că a fost omorât. Dar nu se știe cu certitudine de către cine și mai ales în ce condiții. Și în acest caz sunt mai multe variante. Vlad Țepeș a avut trei domnii, toate zbuciumate, marcate de conflicte armate cu turcii și de trădări boierești. A reușit să și-i pună pe cap până și pe negustorii brașoveni.

De aici i se trage și reputația de ucigaș cu sânge rece și de sadic notoriu. Vlad Țepeș a murit la numai 45 de ani, la sfârșitul lui decembrie 1476. Era sfârșitul ultimei sale domnii. O domnie scurtă, de numai un an. Pentru ultima sa domnie, Vlad Țepeș a fost sprijinit de Ștefan cel Mare. Și asta în condițiile în care, protejatul domnitorului moldovean, Laiotă Basarab a trecut de partea turcilor.

Ștefan își trimite armata în Țara Românească, îl învinge la Laiotă, dar și pe turcii veniți să-l apere și-l instalează pe Vlad Țepeș, domn al Principatului Valahiei.

Vlad nu era însă agreat nici de boieri, nici de turci. Spre sfârșitul anului 1476, Laiotă Basarab s-a întors cu ajutor otoman pentru a-l înlătura de pe tron. Bătălia s-a dat la Daia, pe drumul care duce de la Giurgiu la București. Vlad Țepeș a ieșit victorios. A fost însă ucis la scurt timp după. Și aici sunt mai multe versiuni.

Unii spun că ar fi pierit de mâna unui asasin, în timp ce urmărea lupta de pe un loc înalt. Era vorba de un argat boieresc, tocmit de marile familii aristocratice.

O altă variantă spune că de fapt, Vlad Țepeș a fost trădat de boieri și lăsat singur în calea turcilor. Aceștia l-au prins, i-au tăiat capul și i l-au trimis sultanului. Cu un gest simbolic sultanul i-ar fi înfipt capul într-o țeapă.

În fine, o altă teorie privind sfârșitul lui Vlad Țepeș, este aceea că boierii l-ar fi ucis la un sfat. Sprijinindu-l pe Laiotă, boierii i-ar fi cerut lui Vlad să închine țara și să plece. După refuzul acestuia ar fi fost ucis de boieri.

O mărturie a unui cronicar, Eufrosin de Agapia, prezintă o altă variantă, cel puțin bizară, a sfârșitului marelui voievod. Cronicarul arată că Vlad Țepeș s-a deghizat în soldat otoman și că după bătălia ar fi fost confundat și omorât, stupid, de proprii soldați. „Oastea lui Drăculea a început să-i taie fără milă şi i-a gonit. Drăculea de bucurie s-a suit pe un deal să vadă cum taie pe turci. S-a rupt astfel de oastea celor apropiaţi lui şi s-a travestit în turc. Apropiaţii lui l-au socotit turc. Şi l-a lovit unul cu lancea”, scria Eufrosin în cronica sa.

Nici până astăzi nu se știe cu siguranță în ce condiții a fost ucis și de către cine. Nici măcar locul unde a fost înmormântat nu este cunoscut cu precizie.

Mircea cel Bătrân și Petru Rareș, alte două decese cu cauză necunoscută

Este fără îndoială faptul că Mircea cel Bătrân este unul dintre voievozii exponențiali ai istoriei românilor. Cu o domnie îndelungată și prodigioasă din punct de vedere administrativ, dar și politic, cu o extindere fără precedent a Principatului Valahiei, domnul muntean este unul dintre cei mai succes voievozi români.

Celebru mai ales pentru victoria de la Rovine contra otomanilor, prima înfruntare directă și de proporții între armatele valahe și cele turcești, dar și pentru implicarea sa în succesiunea la tronul Imperiului Otoman, Mircea cel Bătrân a murit în anul 1418, la vârsta de 63 de ani. Se spune că a murit de bătrânețe, din cauze naturale. Cu toate acestea, au fost domnitori mult mai longevivi, inclusiv Ștefan cel Mare, chiar și în condițiile traiului medieval. Propriu-zis, nu se știe ce l-a răpus pe domnitorul muntean. Probabil o boală sau o problemă de natură cardiovasculară. Nimeni nu știe însă cu exactitate.

La rândul său, Petru Rareș, un alt voievod faimos al Moldovei, a avut parte de un sfârșit neclar. Petru Rareș este copilul din flori al lui Ștefan cel Mare, dar singurul care s-a ridicat, cumva, la înălțimea părintelui său. „Cu adevărat era ficior lui Ștefan vodă celui Bun, că întru tot semăna tatălui său. Că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândea, lucruri bune făcea, țara și moșia sa ca un păstor bun o socotea, judecată pre dreptate făcea”, scria cronicarul Grigore Ureche.

Petru Rareș a stârnit furia turcilor prin politica sa de independență, care aducea aminte de cea a tatălui său. Tocmai de aceea a fost înlăturat de la domnie, fiind nevoit să plece în pribegie. Se întoarce și reușește să obțină și cea de-a doua domnie.

Petru Rareș a murit pe 3 septembrie 1546, vinerea, la miezul nopții. Și în acest caz, nu se știe ce a determinat moartea marelui voievod la vârsta de 63 de ani. Un singur indiciu ni se oferă doar în cronicile vremii care spun că a pierit de „boale foarte grea”. Nu se știe însă ce boală l-a măcinat pe voievod.