Monumentul Marii Uniri, adus în Portul Constanţa. E nevoie de 400.000 lei pentru transportul la Arad

Monumentul Marii Uniri, adus în Portul Constanţa. E nevoie de 400.000 lei pentru transportul la Arad

Sculptorul Florin Codre, pe numele căruia Ministerul Culturii (MC) a depus plângere penală pentru că nu a livrat Monumentul Marii Uniri, realizat în China, spune că lucrarea a fost adusă în Portul Constanţa şi cere MC sprijin financiar de 400.000 de lei pentru a o transporta şi amplasa la Arad.

Florin Codre a trimis Ministerului Culturii, pe data de 14 august, o notificare la somaţia pe care a primit-o în legătură cu Monumentul Marii Uniri realizat în China - remisă joi şi agenţiei MEDIAFAX -, în care explică motivele pentru care s-a întârziat amplasarea lucrării la Arad.

Potrivit sculptorului, în acest moment, "întreg monumentul, ambalat şi transportat din China în şase containere, care conţin 150 de tone de marmură sculptată, a ajuns în ţară, în Portul Constanţa".

"Am adus, conform contractului încheiat cu Ministerul Culturii, monumentul acasă, de la zeci de mii de kilometri. De la Constanţa la Arad, unde urmează a fi amplasat, mai sunt doar câteva sute de kilometri. Din nefericire, starea sănătăţii nu-mi permite să procur în acest moment banii necesari pentru a parcurge şi aceşti ultimi kilometri", se arată în documentul remis MEDIAFAX.

Sculptorul Florin Codre cere sprijinul Ministerului Culturii pentru "a ieşi din acest impas" şi sugerează încheierea unui act adiţional, "prin care să se prevadă o sumă care să acopere vama, transportul de la Constanţa la Arad şi amplasarea monumentului, şi anume 400.000 de lei".

"Pentru a ieşi din acest impas vă cer sprijinul şi vă sugerez să procedăm aşa cum s-a mai procedat în cazul altor lucrări de for public (cum ar fi Monumentul Holocaustului, construit concomitent cu lucrarea mea şi care nu a avut niciun accident de finanţare) şi anume să încheiem un act adiţional prin care să se prevadă o sumă care să acopere vama, transportul de la Constanţa la Arad şi amplasarea monumentului, şi anume 400.000 de lei. Din păcate, nici în acest moment şi nici în viitorul apropiat starea sănătăţii nu-mi permite şi nici nu-mi va permite să procur suma necesară pentru operaţiunile înainte menţionate. Adaug şi faptul că suma pe care o propun pentru actul adiţional este de zece ori mai mică decât suma pe care am cheltuit-o, din resurse proprii (vânzându-mi casa, aşa cum am amintit) pentru finalizarea monumentului, ambalarea şi aducerea lui la Constanţa", mai spune Florin Codre, precizând că încheierea actului adiţional pe care îl sugerează "nu iese din logica unei lucrări şi a unei operaţiuni de anvergura pe care a presupus-o Monumentul Marii Uniri".

"La momentul zero, costurile unui proiect de asemenea amploare (artistică şi logistică) pot fi doar estimate, nu pot fi, în niciun caz, evaluate cu precizie", mai spune sculptorul, menţionând că "toate problemele de finanţare a monumentului au fost generate de efectele crizei financiare pe care o traversăm încă din 2008".

Până la momentul difuzării acestei ştiri, reprezentanţii Ministerului Culturii nu au putut fi contactaţi pentru obţinerea unui punct de vedere în legătură cu încheierea actului adiţional propus de sculptorul Florin Codre.

Florin Codre a declarat, pentru MEDIAFAX, pe 13 august, că, în anul 2007, la solicitarea primăriei din Arad, Ministerul Culturii a organizat un concurs pentru realizarea Monumentului Marii Uniri .

"Am participat la concurs şi l-am câştigat. Am încheiat, în consecinţă, la sfârşitul anului, un contract cu ministerul, prin care acesta se obliga să mă plătească pentru a încheia lucrarea, care ar fi trebuit dezvelită la Arad, la 1 decembrie 2011. Mi-am propus, de la început, să realizez monumentul, cu o înălţime de 18 metri, din marmură albă cioplită. Lipsa de mână de lucru calificată din România, precum şi lipsa materialelor necesare, în ţară, m-au determinat să decid sculptarea monumentului în China, la scurtă vreme după ce încheiasem fazele preliminare de execuţie, în România", a declarat pentru MEDIAFAX sculptorul.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…