Monica Odagiu, mesaj de mare bun simț în miez de noapte: „Nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins”

Monica Odagiu, mesaj de mare bun simț în miez de noapte: „Nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins”

Actrița Monica Odagiu a scris, azi-noapte, că este traumatizată după accidentul în care a fost implicată și în urma căruia un bărbat de 35 de ani și-a pierdut viața. Tânăra de 26 de ani povestește că a fost șocată de cele întâmplate și că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a evita tragedia. De asemenea, a transmis și un mesaj familiei victimei.

Monica Odagiu în O noapte furtunoasă pe scena TNBFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Monica Odagiu, actriță și cântăreață, este cunoscută pentru aparițiile sale la emisiuni precum „Vocea României” sau în filmul de succes „Teambuilding”, a fost implicată într-un accident rutier, duminică după-amiază, în zona centrală a Capitalei. Maşina condusă de aceasta a lovit un pieton în vârstă de 35 de ani, iar bărbatul nu a putut fi resuscitat.

  • „Astăzi am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație in care efectiv nu am mai avut ce să fac decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am incercat să evit acest tragic eveniment. Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins și nu doresc nimănui să treacă prin asta.
  • Îmi cer scuze tuturor celor care așteptau o reacție imediată din partea mea, dar vă rog să mă credeți că în acele momente nu am fost în stare.
  • Departe de mine gândul de a ascunde vreo chestiune relevantă vizavi de acest tragic eveniment și vreau să subliniez că totul a fost înregistrat pe camerele video, iar cei care se ocupa de caz si au apucat să le verifice apreciază că nu am greșit, reacțiile mele în acele clipe fiind firești și corecte.
  • Primele mele gânduri merg spre o familie care astăzi a pierdut pe cineva iubit. Din păcate eu nu am putut schimba în niciun fel acest final, deși am făcut tot ceea ce se putea face in acele secunde pentru a evita o tragedie.
  • Vă rog pe toți să mă înțelegeți că în aceste momente am și eu nevoie de liniște ca să pot să trec peste șoc. Vă mulțumesc dacă lăsați legea să-și spună cuvântul”, a scris Monica Odagiu pe Facebook.

„S-a aruncat în fața mașinii”

„La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 16.15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe strada Ştirbei Vodă. Din primele informaţii, o femeie în vârstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe str. Ştirbei Vodă dinspre Calea Victoriei, iar în dreptul staţiei STB Luterană a surprins şi accidentat un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani. În urma accidentului de circulaţie s-a declarat decesul pietonului, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare”, a precizat Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei.

Din primele cercetări, bărbatul de 35 de ani ar fi traversat neregulamentar.

Monica Odagu a fost testată cu aparatul AlcoolTest, dar și cu aparatul DrugTest, rezultatele fiind negative.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs accidentul de circulaţie.

De asemenea, în acest caz a fost deschis un dosar penal in rem pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În primele sale declarații după accident, Monica Odagiu a afirmat că pietonul a sărit în fața mașinii.

„S-a aruncat în faţa maşinii. A aşteptat până în momentul în care să nu mai am ce să fac şi s-a aruncat în faţa mea”, a declarat ea, conform Observator News.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!