Monica Niculescu s-a calificat în turul al doilea la Doha

Monica Niculescu s-a calificat în turul al doilea la Doha

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA de la Doha, dotat cu premii totale de 2.517.250 dolari, în urma victoriei obținute luni în fața germancei Sabine Lisicki, nr. 31 mondial, în două seturi, 6-2, 6-2, după doar o oră de joc. Duelul acesta a prefațat confruntarea dintre echipele celor două țări din Fed Cup (16-17 aprilie, la Cluj-Napoca, în baraj pentru Grupa Mondială). Monica (28 ani, 37 WTA) o conduce pe Sabine (26 ani, 31 WTA) cu 4-3 la duelurile directe, după ce germanca se impusese în precedentele două partide.

În turul al doilea, Niculescu va juca împotriva câștigătoarei din meciul care le va opune pe Jelena Jankovic (Serbia) și Jana Cepelova (Slovacia). Românca și-a asigurat un cec de 15.185 dolari și 60 de puncte WTA.

Într-un alt meci de luni, rusoaica Elena Vesnina, venită din calificări, a învins-o în două seturi, 6-3, 7-5, pe jucătoarea franceză Caroline Garcia, urmând să joace în turul al doilea împotriva româncei Simona Halep, favorită nr. 2. Simona a câștigat singurul meci disputat cu Vesnina (29 ani, 118 WTA), în 2011, în optimi la Auckland, rusoaica abandonând la scorul de 2-6, 6-4, 4-0 pentru Halep.

Alte rezultate din turul 1:
Denisa Allertova (Cehia) — Elina Svitolina (Ucraina/N.15) 7-5, 6-4
Nao Hibino (Japonia) — Iaroslava Șvedova (Kazahstan) 6-3, 6-7 (5/7), 6-3
Coco Vandeweghe (SUA) — Kirsten Flipkens (Belgia) 7-5, 6-2
Roberta Vinci (Italia) — Lesia Țurenko (Ucraina) 6-2, 6-1
Daria Gavrilova (Australia) — Misaki Doi (Japonia) 6-1, 6-1

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen