Monica Niculescu, în turul al doilea la Wimbledon

Monica Niculescu, în turul al doilea la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat, marți, în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, după ce dispus de Monica Puig (Porto Rico), în trei seturi, cu 5-7, 6-3, 6-1. Niculescu s-a impus după o oră și 57 de minute de joc și o va înfrunta în turul secund pe învingătoarea dintre Simona Halep, a treia favorită, și Jana Cepelova (Slovacia).

Monica Niculescu (27 ani, 48 WTA) a mai învins-o pe Puig (21 ani, 91 WTA) anul trecut, în sferturi la Guangzhou, cu 6-2, 6-2. Românca și-a asigurat un cec de 47.000 de lire sterline și 70 de puncte WTA.
Niculescu a controlat primul set, a condus cu 2-0, 3-1 și 4-2, Puig a egalat (4-4), românca a mai făcut un break (5-4), dar apoi a pierdut următoarele trei ghemuri și setul (5-7), în 54 de minute.

În setul al doilea s-a mers cu serviciul până la 3-3, când Niculescu a făcut un break decisiv, luând apoi setul cu 6-3. Românca a dominat clar setul decisiv, pe care și l-a adjudecat cu 6-1.

Niculescu a reușit 18 de mingi direct câștigătoare (Puig 22) și a comis 21 de erori neforțate, față de 44 ale portoricanei. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen