Monica Macovei, trimisă în judecată la un an după ce a accidentat grav un motociclist

Monica Macovei, trimisă în judecată la un an după ce a accidentat grav un motociclist

Anterior, fostul ministru al Justiției a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța o cerere pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Accidentul produs de Monica Macovei pe 8 octombrie 2022

Accidentul produs de Monica Macovei pe 8 octombrie 2022

Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a fost trimisă în judecată după ce a fost implicată într-un accident rutier pe 8 octombrie 2022, soldat cu rănirea gravă a unui motociclist.

La data de 27.09.2023, prin rechizitoriul nr. 953/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei MACOVEI MONICA-LUISA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 și alin. 3 C.p.

În fapt, s-a reținut că la 08.10.2022, MACOVEI MONICA-LUISA conducea autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia și, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, viața fiindu-i pusă în primejdie”, potrivit Biroului de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

monica macovei foto facebook corina pastor photography jpg

Recent, Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța o cerere pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Fostul ministru al Justiției a fost implicată într-un accident rutier pe 8 octombrie 2022, soldat cu rănirea gravă a unui motociclist. Aceasta l-a chemat în judecată pe procurorul care investighează cazul și parchetul din care face parte – Parchetul Curții de Apel Constanța. Monica Macovei acuză proasta gestionare a dovezilor și a solicitat o nouă expertiză a mașinii după accident. Obiectul dosarului civil îl constituie asigurare dovezi.

"Astăzi (8 octombrie 2022 n.red.) am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment în care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul sa își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui", a scris Monica Macovei pe contul de Facebook.

În urma impactului, motociclistul a fost grav rănit. La fața locului au ajuns un echipaj al serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD. Pacientul prezenta o fractură deschisă la membrul inferior, o fractură deschisă la membrul superior și traumatism toracic.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…