Momentul în care un „tanc kamikaze” rus trimis către tranșeele ucrainene este aruncat în aer VIDEO

Momentul în care un „tanc kamikaze” rus trimis către tranșeele ucrainene este aruncat în aer VIDEO

Aparent frustrați de eșecurile repetate și costisitoare de a cuceri orașul devastat Mariinka (Donețk) forțele rusești au venit cu o soluție creativă: atacul pozițiilor ucrainene cu un tanc kamikaze, relatează jurnalistul Sebastien Roblin într-o analiză pentru site-ul 1945.

Tancul kamikaze pare să fi fost aruncat în aer de o lovitură ucraineană FOTO Captură Video

Tancul kamikaze pare să fi fost aruncat în aer de o lovitură ucraineană FOTO Captură Video

O filmare încărcată pe un cont rusesc de pe platforma Telegram surprinde atacul efectuat cu ajutorul unui tanc vechi fără echipaj care a fost preschimbat într-o bombă pe șenile. Tancul a explodat, și totuși rezultatul obținut, deși spectaculos, nu pare să fi fost chiar conform planului conceput de atacatori.

Contul citat susține că rușii au folosit un tanc capturat de la ucraineni pe care l-au burdușit cu explozibili. Totuși, potrivit unor surse, acesta ar fi fost mai degrabă un tanc vechi de tip T-54 dintre cele pe care Rusia a început să le folosească pe câmpul de luptă din Ucraina.

Contul rus notează că această „dronă kamikake deosebit de puternică” burdușită cu „șase tone de TNT” și alte bombe a fost trimisă către pozițiile ucrainene pe autopilot.

Filmarea a fost captată din dronă și arată tancul înaintând către pozițiile ucrainene alcătuite din tranșee ascunse printre copaci, pe un câmp plin de cratere – înainte să declanșeze o mină și să rămână pe loc, la circa 100 de metri de țintă. În timp ce mișcări ale soldaților ucraineni pot fi zărite în tranșee, un nor de fum învăluie tancul. După care efectivele ucrainene lansează o grenadă propulsată de un lansator asupra tancului, ceea ce provoacă detonarea încărcăturii din tanc care explodează într-o minge de foc uriașă și creează o undă de presiune extrem de puternică.

Probabil că unda de presiune i-a afectat pe soldații ucraineni, provocându-le răni, dar e posibil să nu fi fost fatală cel puțin unei părți a apărătorilor din tranșee.

Hugo Kaaman, un expert în dispozitive explozive amplasate în vehicule, a notat într-o postare pe rețelele de socializare că „...în timp ce undele de șoc vizibile fac ca detonările să pară mai puternice - acestea sunt pur și simplu «gulere de șoc» vizibile care sunt accentuate de vremea cețoasă/umedă".

Fără îndoială, ar fi fost o poveste foarte diferită dacă tancul ar fi ajuns până la marginea tranșeelor, notează jurnalistul.

Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărării a susținut în weekend că o poziție de apărare ucraineană a fost distrusă de un tanc încărcat cu explozibili și controlat de la distanță în ceea ce pare a fi o nouă tactică pe câmpul de luptă, a relatat CNN.

Într-o postare pe canalul său de Telegram, Ministerul rus a anunțat că tancul avea la bord „circa 3,5 tone de TNT și cinci bombe Fab-100”.

Într-un video distribuit de Minister sâmbătă, un comandant rus de tancuri cu indicativul „Bernaul” a afirmat că a fost însărcinat cu pregătirea și efectuarea atacului.

„La aproximativ 300 de metri distanță de inamic, operatorul tancului a apăsat accelerația, îndreptându-l [în direcția] inamicului. A sărit din el și s-a dus în spate. Eu am rămas în urmă pentru a observa, iar când vehiculul s-a apropiat de pozițiile inamicului, l-am detonat prin control radio”, a declarat comandantul.

„Explozia a fost foarte serioasă, au fost mulți explozibili... drept urmare, conform datelor de interceptare radio, inamicul a suferit pierderi semnificative”, a adăugat el.

Înregistrarea video realizată cu drona arată tancul staționând după ce pare să fi lovit o mină în apropierea liniilor ucrainene. Se produce apoi o explozie uriașă, dar nu este clar ce anume a provocat-o. Cu puțin înainte ca tancul să explodeze, pare să se ivească o străfulgerare dinspre pozițiile ucrainene, posibil o încercare de a distruge tancul.

Duminică, un proeminent blogger rus de război, "Voennyi Osvedomitel", a distribuit o înregistrare video de pe canalul pro-Rusia "Romanov" care arată detonarea tancului. Osvedomitel a afirmat că tancul a lovit o mină înainte de a ajunge la țintă.

Trimiterea unui tanc kamikaze fără pilot, încărcat cu 6 tone de TNT, către pozițiile ucrainene din Mariinka. Din nefericire, nu a reușit, fiind aruncat în aer de o mină", a scris el.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!