Momentul în care Putin a fost aproape de a folosi bomba nucleară. Scenariul care a provocat panică la Londra

Momentul în care Putin a fost aproape de a folosi bomba nucleară. Scenariul care a provocat panică la Londra

Vladimir Putin a fost atât de aproape de a lansa o armă nucleară în Ucraina în octombrie 2022, încât guvernul britanic a ținut întâlniri de urgență pentru a analiza cum ar putea afecta acest lucru Marea Britanie, conform unei biografii actualizate a fostului premier Liz Truss.

Britanicii se temeau că Putin va lansa o bombă nucleară FOTO Arhivă

Britanicii se temeau că Putin va lansa o bombă nucleară FOTO Arhivă

Potrivit cărții „Out of the Blue”, Truss ar fi petrecut câteva dintre ultimele zile în funcție studiind hărți meteorologice și pregătindu-se pentru o posibilă contaminare cu radiații în Marea Britanie, relatează Sky News.

Teama ar fi fost bazată pe informații de „excepție” furnizate de serviciile de informații americane, care sugerau că există o probabilitate de 50% ca Rusia să folosească o armă nucleară în Ucraina sau să o testeze deasupra Mării Negre .

Cartea mai menționează că Truss a petrecut „multe ore studiind datele din satelit privind vremea și direcțiile vântului” din teama că „modelele meteorologice greșite” ar putea avea un „efect direct de contaminare asupra Marii Britanii”.

Un alt volum al jurnalistului american Bob Woodward, publicat luna trecută, detaliază și cum comunitatea de informații a SUA a ajuns la concluzia că exista o „probabilitate de 50%” ca Putin să recurgă la arme nucleare în toamna anului 2022.

Bombardiere rusești deasupra Mării Negre

Ministerul rus al Apărării a anunțat marți că două bombardiere strategice Tu-22M3 au efectuat un zbor programat deasupra apelor neutre ale Mării Negre, relatează agenția de știri de stat RIA.

Tu-95 au zburat mai mult de cinci ore, fiind însoțite de avioane de vânătoare SU-30SM și SU-27, a precizat ministerul.

Anterior, ministerul a mai anunțat că două bombardiere strategice Tu-95MS au efectuat un zbor programat deasupra apelor neutre ale Mării Barents.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”