Momentul în care doi hoți smulg telefonul unui bărbat care filma un Lamborghini. „POV: Sunteți în centrul Londrei”
Furturile au atins cote alarmante în Londra, iar telefoanele sunt printre bunurile cel mai des furate. Cea mai obișnuită tactică a hoților este să treacă în viteză pe bicicletă sau pe motocicletă și să smulgă telefonul în timp ce victima este distrasă.
O astfel de scenă șocantă, în care doi hoți de telefoane care goneau pe biciclete electrice (e-bike) s-au năpustit asupra unei victime care filma un Lamborghini Revuelto verde, a avut loc într-o zonă centrală din Londra, potrivit Daily Mail .
În imaginile care au fost distribuite pe TikTok se vede cum lumea e captivată de un Lamborghini de 450.000 de lire sterline parcat în inima capitalei, pe New Bond Stree, o stradă îngustă străjuită de magazine de lux.
Zeci de cumpărători și turiști se plimbă pe stradă, când doi bicicliști cu cagulă apar în fundal, își fac loc prin mulțime și, înainte ca cel care a surprins imaginile - pe nume Carlos - să aibă ocazia să reacționeze, unul dintre bărbați îi smulge telefonul.
Hoții i-au smuls victimei telefonul în timp ce filma un Lamborghini. FOTO captură X @CrimeLdn
Furtul a avut loc luni, 23 septembrie și a fost postat pe TikTok cu următorul text: „POV: Sunteți în centrul Londrei”.
Clipul a adunat reacții puternice din partea utilizatorilor rețelelor de socializare.
Potrivit site-ul local de știri Southwark News, Westminster este cea mai periculoasă zonă din Londra în ceea ce privește furtul de telefoane - cu un număr șocant de 22 253 de incidente raportate în anul care a precedat luna septembrie 2024, ceea ce echivalează cu 85,4 furturi la fiecare 1 000 de persoane.
Totuși, numărul total de jafuri a scăzut cu 23,8 % în centrul Londrei, potrivit sursei citate.
Sursa: adevarul.ro