Momentul în care bărbatul care a înjunghiat mai mulți copii și adulți într-un parc din Franța este arestat VIDEO

Momentul în care bărbatul care a înjunghiat mai mulți copii și adulți într-un parc din Franța este arestat VIDEO

Postul de televiziune BFM TV a prezentat imagini cu arestarea bărbatului care joi a înjunghiat mai multe persoane, printre care și șase copii, într-un parc din Alpii Francezi.

În imagini se vede cum trei polițiști îl imobilizează pe agresor și îl pun la pământ. Bărbatul a fost reținut de poliție.

Bărbatul este solicitant de azil

Agresorul, de origine siriană, solicitant de azil, a rănit cel puțin șapte persoane, între care șase copii de vârstă mică.

Individul era înarmat cu un cuțit când s-a năpustit asupra victimelor, majoritatea cu vârste de aproximativ trei ani, care se jucau în apropierea lacului Annecy, potrivit AFP.

Atacurile au avut loc joi dimineață, în jurul orei locale 09:45, într-un parc din oraşul Annecy.

Potrivit informațiilor preliminare, agresorul nu era cunoscut cu antecedente penale.

„Mai multe persoane printre care copii au fost răniţi de un individ înarmat cu un cuţit într-o piaţă la Annecy. Individul a fost reţinut graţie intervenţiei foarte rapide a forţelor de ordine”, a scris ministrul de Interne francez, Gerald Darmanin , pe Twitter.

Momentul arestării atacatorului. FOTO captură video BFM TV

Momentul arestării atacatorului. FOTO captură video BFM TV

Deputații și membrii guvernului francez au ținut un minut de reculegere în Adunarea Națională (camera inferioară a parlamentului de la Paris) la aflarea veștii privind acest „atac grav”.

Motivele atacatorului sunt încă necunoscute, iar ancheta este în plină desfășurare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda