Momentul când prințul Andrew e huiduit la procesiunea funerară a Reginei Elisabeta a II-a. Un tânăr a fost arestat

Momentul când prințul Andrew e huiduit la procesiunea funerară a Reginei Elisabeta a II-a. Un tânăr a fost arestat

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost arestat luni la Edinburgh, în Scoția, după ce a strigat „Andrew, ești un bătrân bolnav!” la procesiunea funerară a regretatei regine Elisabeta a II-a, o referire la acuzațiile de agresiune sexuală lansate împotriva celui de-al doilea fiu al reginei, prințul Andrew, notează publicația Forbes.

Printul Andrew la procesiunea funerară a Reginei Elisabeta FOTO Profimedia

Printul Andrew, la procesiunea funerară a Reginei Elisabeta FOTO Profimedia

Cortegiul se îndrepta pe Royal Mile din Edinburgh, de la Hollyroodhouse, palatul scoțian oficial al monarhiei britanice, spre Catedrala St. Giles pentru o slujbă de comemorare.

Imagini postate online arată un tânăr care țipă la procesiune înainte de a fi reținut de poliție, în timp ce prințul Andrew și ceilalți trei copii ai reginei - inclusiv noul rege Carol al III-lea - mergeau în spatele sicriului mamei lor.

Bărbatul a fost arestat pentru încălcarea liniștii publice, a declarat pentru Sky News Poliția scoțiană, devenind cel puțin a patra arestare făcută în Marea Britanie în timpul evenimentelor funerare pentru Regină.

De ce nu poartă Prințul Andrew uniformă militară

Prințul Andrew, fratele mai mic al regelui Charles al III-lea, este singurul membru din familia regală care nu poartă uniforma militară în perioada de doliu pentru regina Elisabeta a II-a. Explicația este că protocolul prevede ca doar membrii care dețin titluri militare au dreptul de a îmbrăca uniforma militară. Cum ducelui de York i-au fost retrase titlurile militare onorifice după scandalul Jeffrey Epstein, prințul Andrew a participat la funeralii îmbrăcat în costum.

Alte incidente pe perioada doliului

Duminică, o femeie în vârstă de 22 de ani - care a fost văzută ținând o pancartă de protest antimonarhie în fața Catedralei St. Giles în timpul proclamării succesiunii lui Charles la Edinburgh - a fost acuzată de încălcarea liniștii publice, a declarat poliția.

Un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost, de asemenea, arestat și acuzat de încălcarea liniștii publice duminică în apropiere de Holyroodhouse. O a patra persoană, care s-a identificat online ca fiind Symon Hill, a fost arestată în Oxford, Anglia, în timpul proclamării noului rege de către comitatul local, fiind suspectată de comportament care ar putea provoca hărțuire sau suferință, a declarat poliția pentru Buzzfeed News.

Hill a declarat duminică, pe rețelele de socializare, că s-a opus doar vocal la faptul că Charles a devenit rege și că poliția i-a spus că a fost arestat în temeiul unei noi legi de menținere a liniștii publice care a intrat în vigoare în Marea Britanie la începutul acestui an și care permite forțelor de ordine să impună mai multe restricții asupra protestelor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA