Moment emoţionant pentru Jean-Claude Juncker, aflat la ultimul său summit european, al 148-lea din carieră

Moment emoţionant pentru Jean-Claude Juncker, aflat la ultimul său summit european, al 148-lea din carieră

Ultimul summit european al preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, salutat de cancelarul german Angela Merkel drept un "veteran al istoriei europene", a fost unul încărcat de emoţie, relatează AFP.

Cu excepţia unei lovituri de teatru, reuniunea şefilor de stat şi de guvern din UE de la Bruxelles a fost ultima la care luxemburghezul de 44 de ani a luat parte: viitorul summit european e prevăzut să aibă loc pe 12 şi 13 decembrie şi viitoarea Comisie Europeană, prezidată de Ursula von der Leyen, ar urma să-şi înceapă mandatul la 1 decembrie.

"Voi rămâne mândru până la sfârşitul vieţii mele că am putut sluji Europa, mulţumesc". Sunt cuvintele cu care Jean-Claude Juncker şi-a încheiat introducerea de la conferinţa de presă, reuşind cu greu să ducă fraza până la capăt, cu o voce încărcată de emoţie.

Mastodont al vieţii politice europene, fostul premier luxemburghez şi fostul preşedinte al Eurogrupului, Juncker a participat joi şi vineri la cel de al 148-lea summit european, potrivit propriei numărători.

"Veţi vedea că voi fi singurul care va putea spune că a asistat la aproape 150 de consilii europene", le-a spus el jurnaliştilor, cu obişnuita lui ironie.

Mandatul lui Jean-Claude Juncker, început în 2014, ar urma să se încheie pe 31 octombrie. Dificultăţile celei care îi va succeda, Ursula von der Leyen, în a forma o nouă echipă, vor face ca el să-şi asume încă o lună de interimat.

El a salutat "complicitatea" sa cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, organism care reuneşte şefii de stat şi de guvern din UE. Fostul premier polonez, aflat şi el în post din 2014, îi va lăsa locul belgianului Charles Michel la jumătatea lunii decembrie.

El i-a mulţumit lui Jean-Claude Juncker pentru "prietenia noastră, loialitatea ta, solidaritatea ta şi pentru marea noastră cooperare".

Întrebaţi despre moştenirea pe care o lasă în urmă, cei doi bărbaţi au preferat umorul unor bilanţuri, pe care vor avea cu siguranţă ocazia să le realizeze mai aproape de încheierea propriu-zisă a mandatelor lor.

"Ar dura prea mult să prezint toate succesele mele şi dacă adăugăm şi eşecurile, ar trebui să stăm aici până mâine dimineaţă", a spus Jean-Claude Juncker.

"Nu este cel mai bun moment pentru a vorbi despre moştenirea noastră. Pentru el ar dura prea mult, pentru mine ar fi prea scurt", a spus la rândul lui Donald Tusk.

Cei doi politicieni au fost aplaudaţi de ziarişti la sfârşitul conferinţei de presă comune, notează AFP.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…