MOL a ieftinit carburanţii cu aproape un leu vineri dimineaţa; preţurile au coborât sub 9 lei/litru în Bucureşti

MOL a ieftinit carburanţii cu aproape un leu vineri dimineaţa; preţurile au coborât sub 9 lei/litru în Bucureşti

Carburanţii comercializaţi în reţeaua MOL România s-au ieftinit vineri dimineaţa cu aproape un leu la benzinăriile din Capitală, toate preţurile fiind sub 9 lei pe litru, potrivit datelor din Monitorul Preţurilor la Carburanţi, analizate de AGERPRES.

Spre exemplu, cel mai scump sortiment, motorina premium, costa joi în benzinăria MOL Giuleşti 9,59 lei, iar vineri dimineaţă are preţul de 8,84 lei pe litru.

Benzina standard costă vineri 8,25 lei la aceeaşi benzinărie MOL Giuleşti, 8,08 lei la OMV Gara de Nord, 7,98 lei la Lukoil Orhideelor şi 7,99 lei la Petrom Virtuţii. Benzina premium costă 8,69 lei/litru la MOL (faţă de 9,09 lei joi), 8,69 lei la OMV, 8,13 lei - Lukoil şi 8,45 lei - Petrom.

Motorina standard costă 8,37 lei la MOL (faţă de 9,12 lei joi), 8,29 lei - OMV, 7,98 lei - Lukoil şi 7,99 lei - Petrom. Motorina premium este 8,84 lei la MOL (faţă de 9,59 lei joi), 8,78 lei - OMV, 8,34 - Lukoil şi 8,35 - Petrom.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat joi că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat peste 70 de staţii de carburant pe întregul teritoriu al ţării, aplicând amenzi în valoare de 370.000 de lei.

ANAF, ANPC şi Consiliul Concurenţei au demarat investigaţii pe piaţa carburanţilor pentru a verifica motivul pentru care tarifele la motorină şi benzină au crescut în doar câteva ore pe parcursul zilei de miercuri, 9 martie.

Reprezentanţii companiei MOL România, unde preţurile au crescut mai mult decât în restul pieţei, la peste 9 lei pe litru, au precizat într-un comunicat de presă că se delimitează de orice practică anticoncurenţială şi de orice informaţii care ar putea genera panică în rândul populaţiei.

Potrivit acestora, în România, MOL are şi staţii în regim de franciză, unde nu deţine controlul preţurilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”