Moise Guran: CCR și PSD, aceeași mizerie!
Așadar Curtea Constituțională și-a băgat picioarele în votul exprimat de români pe 26 mai. O majoritate de 80% în favoarea interzicerii amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție n-a contat. Pentru ca miștoul să fie total, CCR validase, pe 27 iunie, același referendum, ceea ce ar deschide desigur o serie de întrebări. Ele n-au sens, vă spun, e pierdere de vreme, căci această Curte Constituțională a devenit demult doar o secție a PSD al cărei singur rost în viață este să îmbrace în legaleză mesaje de dat la teveurile pesediste. În rândurile următoare încerc să explic de ce cu decizia de invalidare a inițiativei de revizuire a Constituției în sensul interzicerii amnistierii faptelor de corupție, CCR nu numai că a mai malformat încă o dată Constituția, dar dă indicii și despre cum va ucide orice tentativă de reformă a acestui stat corupt, imposibil, insuportabil, scrie jurnalistul Moise Guran pe Moise.ro .
Întâi de toate trebuie să știți că însăși Constituția nu-i dă dreptul CCR să se opună revizuirii Constituției, decât în câteva situații enumerate clar și limitativ la Articolul 152:
Caracterul național, independent, unitar și indivizibi al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției (da, știu, pe asta tot CCR a făcut-o pulbere), pluralismul politic, limba oficială și suprimarea unor drepturi fundamentale sau a garanțiilor acestora. Pare clar? Sigur că da! Dar ce înțelegem prin garanțiile drepturilor fundamentale? Păi, uite, sunt câteva articole în Constituție, așa cum ar fi inclusiv cel referitor la egalitatea în drepturi, da, care nu se referă la libertate, religie, informare, șamd, ci la cum se aplică aceste drepturi și libertăți.
De data aceasta, CCR spune așa:
Curtea a statuat că o interdicţie constituţională prestabilită în privinţa vocaţiei cetăţenilorcare au săvârșit o anumită categorie de infracţiuni de a beneficia de amnistie sau graţiereîncalcă principiul egalităţii, garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi demnitatea umană, valoare supremă a statului român. Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României limitează în mod excesiv puterea statului şi marja sa de apreciere, afectând, în mod nepermis, exercitarea puterii publice în favoarea/ beneficiul cetăţenilor. Astfel, o categorie de cetăţeni este privată de o vocaţie pe considerente cu caracter circumstanţial, ceea ce, în această privinţă, echivalează cu o suprimare a demnităţii umane şi a principiului egalităţii.
Wait, what? Despre ce vorbim aici?
Observați că CCR nu se referă la un drept anume (în discuție fiind cel de libertate fizică a persoanei condamnate), ci la o “vocație”. Vocația… vocația a ce? Vocația poate fi asociată doar unui drept sau unei obligații, fiind posibilitatea de exercita acel drept sau nu. Din ce rezultă vocația la amnistie? Cumva din săvârșirea unei infracțiuni? În acest caz, judecătorii CCR se umplu de ridicol!
Hai să o luăm altfel… De ce folosește CCR cuvântul vocație, evitând să se refere la dreptul la amnistie al unui corupt condamnat? Simplu! Pentru că acel drept nu există. L-au inventat ei acum, insinuând că ar exista o vocație de a fi amnistiat, dar fără a fi clar vocație în exercitarea cărui drept.
În realitate, amnistia (ca și grațierea) este act de clemență al societății, se poate deci vorbi despre un drept al societății de a ierta sau nu infractori, nu de un drept al infractorilor de a fi iertați. Amnistia și grațierea nu fac așadar parte din pachetul de garantare a dreptului la libertate. Acesta (dreptul la libertate) nu poate fi, într-adevăr, supus referendumului, dar restricționarea clemenței acordate de autorități (în numele societății) da. Ba, aș spune că era și logic să fie așa, căci corupția este un accesoriu al unei forme de putere (politică, financiară, socială, judiciară), adică al unei demnități publice, este adică prin definiție asociată celor care au puterea și demnitatea de a reprezenta societatea, ajungând să abuzeze și să devină nedemni. Ridicolul situației este și mai mare când CCR vine și spune că este “o încălcare a demnității umane” să-i excluzi corupți de la “egalitatea” cu ceilalți infractori.
Eh, stimați judecători constituționali, și voi sunteți demnitari, așa-i? Cam puțină demnitate în decizia asta a voastră. Mi-ar fi rușine mie ca cetățean să execut astfel de perversiuni cu cuvântul “demnitate”, mai bine-l scoatem dracu din dicționar dacă voi ziceți că este nedemn ca un demnitar căzut în nedemnitate să n-aibă vocația iertării.
Ca să nu mai zic de sugestia de a face prin lege o astfel de modificare… S-au gândit poate la prescripție sau la reabilitare, alte instituții juridice înrudite cu amnistia și grațierea, care la fel, introduc tratamente diferite pentru diferiți infractori (cum e și logic să fie), dar nu-s trecute în Constituție ci în lege (în Codul Penal).
Bun. Dacă ați avut răbdarea de a citi descifrarea penibilei legaleze a CCR, să vă scriu acum câteva rânduri și despre efectele politice ale deciziei. Sigur că da, aceasta anulează parțial efectele referendumului, lăsându-l pe acesta doar cu valoare de semnal politic. Adică fix pix, la nesimțirea politicienilor noștri, din care și judecătorii CCR fac parte. Eu sper că în caz de ceva amnistie (doamne-ferește!) instanțele de judecată să aplice rezultatul referendumului, nu prostia CCR, și să constate totuși că în România referendumul este expresia suveranității poporului.
Dar mai e ceva. Abuzarea de către CCR a expresiei “drepturi fundamentale sau a garanțiilor acestora” sugerează că pe viitor Curtea Constituțională va bloca și propria reformă. Păi nu e CCR garantul supremației Constituției? Constituția e, la o adică, o cărticică plină de drepturi și libertăți, deci CCR devine parte din pachetul de garantare al drepturilor fundamentale, deci e intangibilă. Invalidând un referendum al cărui prim scop a fost acela de a pune capăt pe cale pașnică, democratică, unui grav conflict dintre stat și societate, CCR tensionează din nou societatea, care a evitat totuși la limită o revoluție, o revoltă violentă. Când cetățenii și politicienii vor fi înțeles (nu-s departe) că nimic nu se poate repara în țara asta fără reforma CCR, iar dumnezeii pășitori pe țărâna strămoșească de la CCR vor bloca această reformă, ce ne mai rămâne de făcut?
