Moise Guran: CCR a dat o „soft” lovitură de stat. CCR trebuie desființată!
Pe 12 iunie, înainte să plec în concediu, vorbeam la radio despre un “buton al mortului”, anticipând faptul că CCR i-ar putea oferi lui Dragnea o bază pentru calea extraordinară de atac, care să-l scoată din pușcărie. Cred că decizia de ieri a CCR este și asta, dar nu o să intru în această dezbatere cu cei care spun că pe Dragnea nu-l ajută, pentru că pur și simplu nu vreau să le dau idei avocaților lui Dragnea, scrie Moise Guran pe Moise.ro .
Chiar dacă scapă (undeva prin toamnă) nu cred că Dragnea mai poate juca un rol în politica românească, iar cu adevărat importante în acest moment sunt alte lucruri:
1. Curtea Constituțională a României a dat prin decizia de ieri o amnistie, una punctuală, pentru corupți. Înalta Curte e instanță specializată, de vreme ce demnitarii sunt judecați acolo, nu? Deci desființarea completurilor de trei de la Înalta Curte e o amnistie cu dedicație, pentru demnitari și pentru unele categorii de fapte foarte grave (inclusiv, sau mai ales ceea ce numim corupția mare). Ei bine, rejudecarea va însemna, în cele mai multe cazuri, evadarea prin prescripție. Prin efectele ei, decizia CCR încalcă în spirit inclusiv votul popular de la Referendumul din 26 mai, când poporul s-a pronunțat împotriva amnistierii faptelor de corupție.
2. CCR a făcut asta încălcându-și atât propriile decizii, dar și legea de funcționare (ce-i interzice explicit să reglementeze). Dar, mai ales, a încălcat Constituția României, jucând în picioare aproape TOATE prevederile Articolului 126 – CCR s-a substituit Înaltei Curți, a schimbat competențele instanțelor, a interpretat legea (CCR este chemată să interpreteze doar Constituția, nu și legea) și s-a comportat ca o instanță extraordinară (tribunal “revoluționar”), comportament specific loviturilor de stat.
3. Nu este prima dată când CCR face acest lucru. A devenit practică, una profund nedemocratică, așa cum arată Liviu Avram, pe calea conflictelor între instituții, CCR subminând o a doua putere în stat (pe lângă Justiție și ÎCCJ). Este vorba de Parlament care, potrivit Constituției, este unica autoritate legislativă a țării. Păi dacă CCR reglementează pozitiv, cum mai e Parlamentul unica autoritate legislativă?
4. Codul Penal al României definește lovitura de stat (Art. 397 – Acțiuni împotriva ordinii constituționale) ca fiind o acțiune armată. Deci nu, nu suntem în prezența unei lovituri de stat, în sens penal, deși e clar că CCR a schimbat într-un mod soft ordinea constituțională. Cam cum a făcut CCM-ul moldovenesc – o lovitură de stat softly, treptată, perversă, la fel de dăunătoare pentru democrație.
Pentru aceste motive cred că CCR trebuie desființată ca autoritate și preluată ca secție în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pașnic, legal, printr-o reformă constituțională, ce poate fi inițiată de Președintele României, de un număr de parlamentari, sau de cetățeni, prin strângerea de semnături.
Acum, cei care citiți în mod constant acest blog știți probabil că de doi-trei ani tot insist pe necesitatea depolitizării CCR (tot printr-o revizuire a Constituției) dar și a Avocatului Poporului. Am scris zeci de articole pe această temă, anticipând cumva faptul că lovitura fatală pentru democrație (căci asta este ceea ce s-a întâmplat ieri) de acolo va veni, nu de la guvern sau de la clasa politică. (Bine, tot de la clasa politică vine, căci așa-numiții judecători ai CCR sunt, în mare, exponenții acesteia.)
Pe de altă parte, butonul mortului acționat (automat?) după intrarea lui Dragnea la pușcărie este mult mai complex decât ce vedem noi în deciziile CCR. Dragnea a reușit să-și facă propria procuratură (ce altceva este SS, secția preocupată mai ales de retragerea apelurilor celor condamnați?), a reușit să infesteze Consiliul Superior al Magistraturii (șefa acestuia, Lia Savonea, este contestată de mii de magistrați) și, prin acesta, probabil Dragnea a reușit să infesteze și Înalta Curte. Poate nu la timp pentru el, dar timpul nu e niciodată trecut. Centrarea CCR pentru cale extraordinară de atac acolo va merge, la Înalta Curte, unde tocmai s-a schimbat șefa, după o candidatură unică ce tot la Dragnea duce.
Așadar situația e complexă și prezintă multiple umflături. Revizuirea Constituției trebuie să înceapă printr-o reformă a CSM, prin sporirea rolului acestei instituții, prin înlocuirea avizelor consultative cu avize conforme (obligatorii) pe care CSM le dă în cazul numirii șefilor din Justiție (inclusiv procurori șefi și Inspecție Judiciară). Apoi trebuie organizate noi alegeri pentru CSM, pentru a da posibilitatea magistraților din România să-și facă curățenie în propria curte. Nici chiar atunci nu vom putea vorbi imediat de o secție constituțională curățată de politruci, în cadrul Înaltei Curți. Nu imediat.
Sigur, toate acestea vor dura. Vor dura în primul rând pentru că avem politicieni ezitanți. Unii nici nu înțeleg gravitatea problemei. Reforma constituțională propusă atât de președintele Iohannis (strict pe referendum) dar și de opoziție (proiectul comun PNL și USR) este una moale. Ei spun că nu există majoritatea parlamentară necesară unor astfel de schimbări. Așa, și? Să respingă pesediștii o astfel de reformă inițiată de voi, opoziția! Suntem în campanie electorală, remember? Domnule Iohannis, dragă Ciolo, Barna, mama, oricare ăți candida… abia acest tip de reformă este o platformă electorală concretă și ambițioasă pentru prezidențiale, căci președintele republicii poate iniția revizuirea Constituției.
Dar dincolo de ezitările și inconsistențele actualei opoziții, dincolo de lentoaera și limita evidentă de inițiativă a actualului președinte, pur și simplu democrația noastră a căzut prea mult în ultimii patru ani. V-am mai zis și cu altă ocazie, ne va lua poate un deceniu ca să reparăm cât au reușit pesediștii să strice. Atunci mă refeream la economie. Acum mă refer la democrație. Poate vom îmbătrâni încercând să o reașezăm pe un curs sănătos. Dar sub nicio formă nu trebuie să renunțăm, căci ne-am condamna copiii să repete ceea ce trăim noi, la fel cum părinții noștri ne-au condamnat acum 30 de ani, acceptând o democrație desenată de Iliescu și de foștii comuniști.
