Modificări în taină la legile educaţiei: se elimină sancțiunile severe pentru vânzarea de lucrări științifice
Ministerul Educației are în vedere modificarea noii legi a Educației, chiar înainte ca aceasta să intre în vigoare. Una dintre schimbări prevede eliminarea sancțiunilor severe pentru vânzarea de lucrări de licență, master sau doctorat.
Foto: Shutterstock
Un proiect de ordonanță de urgență de modificare a legilor educației, aplicabile de la începutul anului școlar, ar fi ajuns la Guvern, pentru a fi analizat în ședința de joi, într-o formă diferită față de cea publicată pe site-ul Ministerului Educației, potrivit Edupedu, care a publicat și forma ordonanței ajunsă la Guvern.
Se mențin drepturile din legea lui Funeriu
În principal, sunt trei modificări care se referă la studiile anterioare sistemului Bologna, la Istoria Evreilor și la clarificarea unor drepturi de care beneficiază studenții facultăților particulare acreditate, articole prevăzute și în documentul pus în transparență.
Ordonanța repară o eroare cuprinsă în noua Lege a Educației și care nu mai permitea persoanelor care absolviseră studiile superioare anterior sistemului Bologna – respectiv trei ani de licență, doi ani de masterat și trei de doctorat – să ocupe acele posturi de conducere în administrație pentru care se cer și studii de masterat.
Concret, potrivit vechii Legi a Educației nr. 1/2011, a lui Funeriu, o diplomă obținută în urma absolvirii unor studii superioare de lungă durată – 4 ani – era echivalentă cu o diplomă de masterat în sistemul Bologna, în timp ce noile norme care reglementează studiile universitare de masterat – Legea învățământului superior nr. 199/2023 - permit acest lucru numai pentru absolvenții programelor de 5 și 6 ani. Noua lege a Educației ar urma să intre în vigoare la 4 septembrie 2023.
”Având în vedere faptul că alinierea directă la prevederile Legea învățământului superior nr. 199/2023 poate duce la interpretări abuzive și neunitare la nivelul instituțiilor publice, putând conduce chiar la eliberări din funcție și la procese, cu efecte negative asupra activității instituțiilor publice, sunt întrunite condițiile extraordinare care necesită o soluție urgentă, care să permită continuarea desfășurării activității la nivelul administrației publice în bune condiții și neafectarea drepturilor titularilor diplomelor echivalate cu diplomele de master anterior implementării ciclurilor de studii Bologna”, se motivează în nota de fundamentare.
Se elimină sancțiunile severe
Pe lângă corectarea acestei erori, proiectul de act normativ care a ajuns pe masa Guvernului ar conține și alte modificări care nu figurează în proiectul pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației, reiese din documentul prezentat de Edupedu.ro. Astfel, desi se menține interzicerea vânzării și cumpărării de lucrări de licență, de masterat și de doctorat, fapte pentru care poate fi data amendă cuprinsă între 5.000 și 50.000 de lei, se elimină un articol care prevede sancțiuni mai grave pentru aceste fapte.
“Constituie contravenție și se sancționează cu amendă în cuantum de la 100.000 la 200.000 de lei fapta persoanei fizice sau juridice care pune la dispoziția studenților, studenților-doctoranzi, cursanților, contra cost, prin internet, prin rețele de socializare sau servicii de comunicare electronică, în scopul însușirii fără drept a calității de autor pentru lucrări științifice, referate, lucrări pentru examenele de evaluare pe parcursul anilor de studiu, precum și lucrări de finalizare a studiilor universitare de licență, masterat și/sau de doctorat”, este articolul modificat.
Conform legii actuale. Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații are obligația să identifice și să oprească imediat funcționarea site-urilor care promovează aceste oferte, redeschiderea lor fiind aspru sancționată cu amenzi între 300.000 și 600.000 de lei. Și aceste prevederi dispar prin proiectul de ordonanță.
Alte schimbări
O altă modificare – cea privitoare la Istoria evreilor – este una de armonizare legislativă, în condițiile în care materia a fost introdusă ca disciplină de studiu în trunchiul comun la liceu, începând de anul școlar 2023/2024.
Proiectul de act normativ reglementează și modalitatea de stabilire a statutului de student cu taxă, acordarea anuală a burselor pentru stagii de studii universitare și postuniversitare în străinătate obținute prin concurs organizat la nivel național, precum și acordarea subvențiilor pentru cazare și studenților care aleg altă formă de cazare decât căminele instituțiilor de învățământ superior.
Noile legi ale educației – Legea învățământului superior și Legea învățământului preunivesitar – au fost promulgate de președintele țării și publicate în Monitorul Oficial pe 4 iunie. Ele ar trebui să intre în vigoare la 60 de zile de la publicare, adică la începutul lunii septembrie.
Sursa: adevarul.ro