Geții și dacii se îmbrăcau după moda tracică și celtică. Cel puțin asta reiese din reprezentările artistice ale vremii, dar și din mărturiile contemporanilor. Purtau haine colorate, tunsori specifice lumii barbare și se tatuau, inclusiv facial. Atât femeile, cât și bărbații purtau bijuterii masive.

Despre moda la geți și daci există câteva informații, de la descoperiri arheologice și până la artă monumentală și mărturii ale contemporanilor. Dacii aveau un stil vestimentar pe alocuri asemănător celui al celților sau al tracilor. Nici nu ar fi de mirare, având în vedere că studiile indică o origine mixtă traco-celto-ilirică a dacilor. Deși s-a încetățenit ideea că dacii se îmbrăcau ca țăranul român din secolul al XIX-lea, în realitate vestimentația lor era diferită, în mare parte. Existau, evident, și elemente comune cu portul țăranului român medieval, dar nu era identic.

Haine colorate, glugi, căciuli și blănuri pe timp de iarnă

Din reprezentările de pe Columna lui Traian sau pe Monumentul de la Adamclisi, dar și din însemnările istoricilor antici s-a putut contura un stil vestimentar, abordat de geți și daci. Celebrul poet roman Ovidius, exilat la Tomis în primii ani ai secolului I d Hr, descrie portul geților din Dobrogea. Acesta spune că bărbații poartă pantaloni cusuți și haine din piele de animale.

„Oamenii se feresc de gerurile grele îmbrăcând piei de animale și pantaloni cusuți”, preciza Ovidius. Tot Ovidius, mărturisește că geții „se apărau de ger purtând pantaloni largi”.

Specialiștii spun, comparând și reprezentările dacilor din zona artei monumentale romane, că geții și dacii purtau mai multe tipuri de pantaloni, dintre care două predominante, strâmți și largi. Se pare că dacii, în special, purtau pantaloni mai largi, strânși cu șnur din piele sau din material textil în zona gleznei, după moda celtică. Acești pantaloni erau și foarte colorați, probabil cu diferite modele, precum carourile sau dungile.

Erau purtați însă și cei de tipul ițarilor, așa cum arată Columna lui Traian și cum precizează și Ioan Horațiu Crișan pe baza unor studii etnografice. Acești ițari erau mai strâmți pe picior.

De altfel și alți specialiști arată că, în ciuda unor stereotipuri recente, dacii nu purtau haine de culoare complet albă, ci mai degrabă colorate, cu ajutorul pigmenților naturali. Peste pantaloni, în special mai largi și colorați, dacii purtau o cămașă lungă care ajungea aproape până la genunchi, acesta fiind, de altfel, obiectul vestimentar aproape comun cu cel purtat de țăranul român.

Reprezentările artei monumentale romane nu indică însă vreo broderie, fiind vorba despre cămăși simple, lungi, despicate în laterale.

„Bărbații purtau o cămașă din pânză despicată în părți și scoasă peste cioreci sau ițari. Ea este lucrată din pânză groasă, cum sunt înfățișați dacii pe monumentul de la Adamclisi. Existau și cămăși despicate în părți, cu crețuri la mâneci și poale, care erau făcute din pânză mai subțire. Asemenea cămăși poartă unii dintre dacii figurați pe basoreliefurile Columnei lui Traian”, scria Ion Horațiu Crișan în „Spiritualitatea daco-geților”.

Peste cămăși, mantie franjurată, cu glugă

Peste aceste cămăși, dacii purtau o mantie franjurată, cu glugă, pentru a-și apăra capul de ploaie, ninsoare și vânt.

„Mantia prinsă cu o fibulă (agrafă), avea, pare-se, o glugă cu care dacii își acopereau părul pe vreme rea”, precizează și Hadrian Daicoviciu în „Dacii”.

Pe timp de iarnă, așa cum scrie și poetul Ovidius, geții și dacii purtau blănuri de oaie, cu lâna în afară. Majoritatea mergeau cu capul descoperit, doar nobilimea purtând o căciulă, numită pileus. Evident, ținuta elitelor era mult mai bogată și elaborată, cel mai probabil, mai ales în cazul geților, cu importuri din lumea greacă.

În picioare, geții și dacii purtau un fel de încălțări din piele, cu șireturi. și nicidecum opincile țărănești de mai târziu.

Materialele din care erau realizate hainele dacilor erau lâna, inul, cânepa și pielea sau blănurile. Cel mai probabil, aristocrația purta blănuri ale animalelor vânate sau obținute în urma comerțului. La brâu, bărbații purtau o centură lată din piele, cu pafta din metal, la care atârna, de cele mai multe ori, un junghier. În cazul aristocrației, aceste centuri sau brâie din piele erau mult mai elaborate, lLa fel și paftaua care închidea centura.

Cum se îmbrăcau femeile dace

Femeile dace purtau rochii lungi, probabil realizate din cânepă sau in. La fel ca bărbații, purtau un soi de mantii cu glugă, pentru vremea rea, iar în picioare călțuni sau încălțări din piele asemănătoare opincilor.

„Conform reprezentărilor şi informaţiilor păstrate, putem aprecia că îmbrăcămintea femeilor din Dacia era compusă din cămăşi asemănătoare iilor de azi, încreţite la gât, cu mâneci lungi şi largi sau cu mâneci scurte, fuste până în pământ, peste care, uneori, se purta o mantie amplu drapată. Când nu erau desculţe, în picioare purtau opinci sau călţuni. Capul şi-l acopereau cu o basma, iar pe vreme rea posibil foloseau o glugă”, precizează specialiștii de la ENDA (enciclopedia-dacică.ro ).

Vestimentația femeilor are asemănări frapante cu portul popular românesc întâlnit doar în anumite regiuni ale țării. Pe Columna lui Traian majoritatea sunt reprezentate, ca vestimentație, cu rochii lungi, cu mantii sau pelerine deasupra, de cele mai multe ori cu glugă.

Femeile de rând, la fel ca și bărbații lor, mergeau mai mult desculțe. În sezonul rece, purtau călțuni sau un soi de opinici din piele. Sunt numeroase reprezentări care arată o diversitate vestimentară, inclusiv costume de două piese cu cămașă și fustă sau brâie elaborate care strângeau rochia. Nu lipsesc nici cămășile sau rochiile cu decolteu amplu.

Pe monumentul de la Adamclisi există un model de fustă cu capetele întoarse asemeni fotei. Evident, femeile aristocrate purtau îmbrăcăminte scumpă, mai elaborată, cu piese de import. Pe tabletele de la Letnița, o femeie dacă apare cu o oglindă foarte elaborată și o cămașă cu elemente de broderie. Cel mai probabil și vestimentația femeilor era colorată.

„Locuitorii de pe lângă Istru se tatuează și se îmbracă în veșminte colorate”, se arată în comedia ”Babilonienii” scrisă de celebrul dramaturg antic Aristofan.

Părul lung, barbă și coafuri complicate

Bărbații geți și daci sunt reprezentați de autorii antici sau de arta monumentală romană cu părul lung și bărbi ample. Ovidius scrie despre geții dobrogeni, în „Tristele” că „au glas aspru, chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte. Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată”.

Tot despre ei, Ovidius mărturisește că iarna părul lung și bărbile le înghețau și păreau cu adevărat înspăimântători. Reprezentările de pe columnă arată că moda bărbilor era generalizată la daci. Nu exista bărbat fără barbă, însă frizurile erau diverse. Cel mai adesea, bărbații daci purtau părul retezat în zona frunții sau, așa cum arată tablițele de la Letnița, păr lung, legat în vârful capului.

Există și reprezentări cu daci cu păr mai bogat în zona superioară a capului, dar retezat către ceafă. Rațiunile sunt de ordin marțial. Părul era legat în vârful capului sau tăiat în zona cefei, pentru a nu ieși de sub coif și pentru a nu oferi adversarului un avantaj nesperat.

„Pe plăcuțele de la Letnița, personajul masculin este prezentat de două ori cu părul strâns în vârful capului, așa cum îi descria, pe traci, Homer și Archiloh.(...) Referitor la barbă, pe Columna lui Traian și Monumentul de la Adamclisi dacii sunt reprezentați cu barbă, mai lungă sau mai scurtă. Barbă poartă și călărețul de pe coiful de argint de la Agighiol sau cel de pe vasul descoperit la Răcătău”, preciza Ioan Horațiu Crișan.

Femeile sunt reprezentate cu coafuri mai complicate. În scenele de pe monumentul de la Adamclisi, femeile au părul cu cărare pe mijloc și adunat din față către spate, pentru a forma un soi de coc.

Personajele feminine de pe plăcuțele de la Letnița au părul foarte buclat, probabil buclat printr-un procedeau anume, încadrându-le fața. La fel și în cazul falerei de argint de la Ikimovo, acolo unde apare un personaj feminin cu părul foarte buclat. Pe alte falere, precum cele de la Lupu sau Galice, personajele feminine apar cu părul lung, cărare pe mijloc și cosițe împletite.

Diferențele erau date, cel mai probabil, și de statutul social. Desigur, cele cu coafuri elaborate și straie cu broderii erau femei din rândul aristocrației.

Portul bijuteriilor era la ordinea zilei în societatea dacică, de la cele mai simple, la adevărate opere de artă, foarte scumpe, din aur masiv. Bijuteriile erau purtate atât de către bărbați, cât și de către femei: fibule, inele, brățări, torquri și cercei. Fibulele, de exemplu, erau foarte comune, fiind utilizate la prinderea mantiilor, ca și brățările și cerceii, utilizate, deopotrivă, de ambele sexe.

„Cercetările arheologice ne fac cunoscute astăzi o varietate considerabilă de obiecte de podoabă. Discutate în ansamblu, este foarte dificil de delimitat o categorie care să fie asociabilă exclusiv feminităţii, atât colanele, lanţurile, torquesurile, brăţările, verigile, falerele, fibulele, inelele, cât şi pandantivele şi chiar cerceii putând fi, în fapt, în uzul ambelor sexe. Impasul este parţial amortizat de aceleaşi reprezentări artistice figurative deja amintite. Imaginea feminină de pe falera de la Galiče are la gât mai multe colane; chipul de pe medalionul de lut ars descoperit la Sarmizegetusa este împodobit cu o diademă; în celebra sa reprezentare în bronz descoperită la Piatra Roşie, Bendis are fruntea încinsă cu o bentiţă; figurile feminine de pe falerele de la Lupu poartă o podoabă stranie, ce pare alcătuită dintr-un şir de falere, iar una dintre ele poartă ceva similar şi în jurul capului”, se precizează în ENDA.

Evident, aristocrația purta obiecte de podoabă din metale prețioase, lucrate în mod elaborat, inclusiv piese de import.

Tatuajul, întâlnit atât la bărbați, cât și la femei

Problema tatuajului la geți și daci este una încă dezbătută. Despre practicarea tatuajului la traci există numeroase referințe din partea autorilor antici, ca și în cazul celților. Tocmai de aceea este foarte probabil ca utilizarea tatuajelor să fi fost împrumutată de la aceste popoare, mai ales că geții și dacii făceau parte din marea familie a tracilor. În cazul dacilor, aceștia aveau influențe celtice foarte importante.

De altfel, specialiştii spun că tatuajul în teritoriile ocupate de daci este o continuare a unor vechi obiceiuri practicate de triburile neolitice ale Epocii Brozului şi mai apoi de cele ale Epocii Fierului, adică geto-dacii, tatuaje totemice descrise de Romulus Vulcănescu.

Etnologul susţine că exista o tradiţie neolitică întâlnită în spaţiul carpato-danubiano-pontic prin care bărbaţii foloseau tatuaje războinice sau medicinale, utilizate pentru protecţie tot în războaie.

„Bărbaţii îşi tatuau întregul corp, mai ales faţa. [...] Bărbaţii se tatuau mai ales pentru practicarea magiei medicale şi războinice”, scria Romulus Vulcănescu în lucrarea sa „Mitologie română”.

La rândul lor, femeile, spune Vulcănescu își tatuau zonele erogene.

„Spre deosebire de bărbaţi, care-şi tatuau întregul corp, femeile îşi tatuau numai părţile ce le scoteau în evidenţă gracilitatea: pieptul, sânii, pubisul, fesele, coapsele şi pulpele”, scria Vulcănescu în aceeaşi lucrare.

Și Pliniu cel Bătrân spune că dacii îşi făceau semne de înfrumuseţare pe trupuri.

„La populaţiile barbare, femeile îşi ung una alteia faţa, la daci şi sarmaţi până şi bărbaţii îşi fac semne pe trup”, precizează autorul antic.

Nu există însă dovezi fără echivoc pentru practicarea acestui obicei la daci. Așa cum se conturează din aceste considerații, un bărbat dac era, de obicei, bărbos, cu părul lung legat în vârful capului, cu cămașă lungă strânsă cu o centură lată, la brâu, cu pantaloni largi și colorați, cu podoabe și mantie din blană de oaie, cu chipul acoperit de tatuaje.