Mobilizare în stânga Nistrului: Experții de la Chișinău avertizează asupra unei provocări periculoase

Mobilizare în stânga Nistrului: Experții de la Chișinău avertizează asupra unei provocări periculoase

Mobilizarea decretată în stânga Nistrului reprezintă o provocare periculoasă, au avertizat în cadru unei emisiuni televizate mai mulți experți de la Chișinău după ce în regiunea transnistreană a început campania de înrolare a militarilor în rezervă și de recrutare a tinerilor care nu și-au satisfăcut serviciul militar în termen.

''Felul cum este organizată mobilizarea ne dă de gândit că Tiraspolul vrea să-și extindă armata și mobilizează tineri cu studii superioare care au primit și gradul de ofițer. Nu este vorba de o pregătire de rutină, iar Chișinăul, prin serviciile sale speciale, trebuie să afle ce se întâmplă și să ia atitudine'', a afirmat Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificare de Control (organism responsabil de securitatea în zona demilitarizată de pe Nistru), potrivit agenției IPN.

Valeriu Cerba, prorector al Universității de Studii Europene din Moldova, consideră de asemenea că anunțarea mobilizării de către regimul separatist nu este întâmplătoare. ''Decretul lui Șevciuk (Evgheni Șeviciuk, liderul separatist, n.red.) se încadrează perfect într-o gamă de provocări menite să destabilizeze situația. Aceasta mă face să cred că nu este întâmplător. Președintele ucrainean (Petro) Poroșenko a declarat nu demult că Rusia concentrează forțe militare la frontiera cu Ucraina. Nu este exclus ca decizia lui Șevciuk să fi fost coordonată cu Moscova'', a declarat Valeriu Cerba.

Analistul media Cristian Tabără a apreciat că mobilizarea din Transnistria nu are 'o justificare sănătoasă'. ''Este o acțiune disperată a unui lider falimentar, care nu poate decât să isterizeze populația pentru a o sustrage de la problemele economice cu care se confruntă regiunea. Dar dacă în aceasta este implicată și Moscova, atunci situația devine foarte periculoasă. Șevciuk se joacă cu focul foarte riscant. Este suficient să existe o provocare, este suficientă o împușcătură și situația va scăpa de sub control'', a opinat analistul.

Declarațiile experților de la Chișinău intervin după ce presa locală a semnalat că în regiunea transnistreană a început campania de înrolare a militarilor în rezervă, un decret în acest sens fiind semnat de liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk. Un alt document prevede recrutarea în rândul forțele armate a tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, care nu și-au satisfăcut serviciul militar în termen. Conform mass-mediei de la Chișinău, așa-numita armată transnistreană ar avea un efectiv de până la 7.000 de militari, iar 80.000 de soldați ar fi în rezervă.

De notat că Evgheni Șevciuk se află în aceste zile în vizită la Moscova, după cum scrie agenția transnistreană Novosti PMR. El s-a întâlnit luni cu președintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului), Serghei Narîșkin, cei doi discutând probleme de ''cooperare bilaterală''. În cadrul întâlnirii, ''președintele Transnistriei a mulțumit părții ruse pentru sprijinul în menținerea păcii pe Nistru, subliniind importanța și eficiența operațiunii de menținere a păcii'', mai scrie Novosti PMR. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…